a street cat named bob

A street cat named Bob, unde dependenţa este înlocuită de prietenia cu o felină

De Ruxandra Zamfir, în 21 iunie 2017

Filmele inspirate din poveşti adevărate au calitatea, de cele mai multe ori, de a-ţi induce o stare de reflexie asupra propriei vieţi. Filmul “A street cat named Bob” nu face numai acest lucru, ci extinde latura aceasta a reflexiei la nivelul capacităţii de înţelegere din perspectiva umanului, te umanizează efectiv. Îţi crează mediul propice de a privi prin ochiii celui care trăieşte povestea şi inevitabil, eşti angajat într-o comparaţie cu propria-ţi viziune.

Adaptare după cartea biografică a lui James Bowen, drama îl propune pe Luke Treadaway drept un muzician care cântă pe străzile Marii Britanii, să-şi câştige existenţa, care-şi găseşte un sens în viaţă când apare pe neaşteptate o pisică pe nume Bob.

Putem numi o dramă parcursul tragic al personajului principal care se luptă cu dependenţa de heroină, aşa cum ştim că se întâmplă în principiu cu oamenii care locuiesc pe străzi şi a căror existenţă este nu tocmai fericită, nu au programe sociale care să presupună un tratament. În general, toate situaţiile care duc la astfel de recursuri se întâmplă din cauza excluziunilor sociale, relaţii defectuase cu familia, a anturajului şi a cercurilor aferente consumurilor de droguri cu mare risc, precum şi lipsei consilierii psihologice. O astfel de realitate este din ce în ce mai prezentă şi are consecinţe reale în toate laturile vieţii.

Ce poate fi mai eficientă în această situaţie decât asumarea unei responsabilităţi care favorizează o perioadă de tranziţie spre videcare? Apare pe fereastră în noua locuinţă a lui James Bowen dată de programul în care a intrat, o pisică care treptat îi va aparţine. Merge la veterinar cu aceasta, îi devine partener în câştigarea unui trai decent şi, de asemenea, este liantul perfect într-o relaţie cu vecina de alături (Ruta Gedmintas).

Cei doi devin prieteni de nedespărţit, iar Bob are grijă de James când acesta renunţă la metadona ce-i fusese administrată până atunci. Pisica devine în film, elementul central în universul fără noimă al lui James şi, trebuie precizat că, aceasta este chiar pisica Bob, cea cu care în viaţa de zi cu zi, muzicianul este de nedespărţit şi împarte o locuinţă proprie.

Regizorul filmului, Roger Spottiswoode, cunoscut mai ales pentru filmele “Tomorrow never dies”şi “The 6th day”, nu transformă scenariul în melodramă. Evidenţiază cu succes latura pozitivă a poveştii, fără a încărca-o cu imagini mentale sentimentaliste, lamentări. Mai mult, situaţia este în parametri realişti, este una echilibrată. “A street cat named Bob”, o poveste optimistă în condiţiile în care subiectul ei evidenţiază latura obscură a străzilor londoneze, nu poate fi vizualizată fără doza de strălucire şi de inspiraţie pozitivă care învăluie cu uşurinţă filmul.

Putem spune că actorul principal, Luke Treadaway, în ciuda eforturilor de a fi empatic şi şarmant ca muzician în film, este detronat de Bob, fiind efectiv în centrul atenţiei până la final. Cadrele de prim-plan cu pisica ne fac să privim din perspectiva ei străzile londoneze, acţiunea şi mişcările camerelor. Avem senzaţia că aparţinem întru totul scenariului.

După vizionarea filmului, am rămas cu o întrebare: dacă s-ar înfiinţa un centru de tratare al pacienţilor care luptă împotriva dependenţelor de orice tip, în care să fie permis accesul pisicilor ca parte a tratamentului, cât de mulţi oameni, fie ai străzii sau nu, ar putea trece mai uşor peste sevraj sau etapele bolii respective? Ar fi o idee mult mai accesibilă şi cu rezultate optime, aş spune eu.

Echilbrul Tău vă urează vizionare plăcută!

This site is using SEO Baclinks plugin created by Locco.Ro

CONTACTEAZĂ-NE

Îți vom raspunde în cel mai scurt timp.

Se trimit datele
Optimizat SEO de Agent Promovator

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?