Alegerea ta

Bine te-am găsit călătorule!

Ți s-a întâmplat și ție să cauți un subiect anume și să îți atragă atenția altceva?

Căutam într-o seară pe internet articole despre alegerile pe care faci în viață. De ce le faci? De ce ai ales pana acuma așa cum ai ales?

Ești liber sau ești influențat să alegi?

Am găsit un concept care pare la prima vedere neînțeles: conflict intrapsihic. Știi ce este de fapt? Este contradicția între ceea ce vrem cu adevărat și ceea ce facem în mod real (în relație cu noi înșine, în relații personale, profesionale, în mediul social, etc.). Se regăsește atât de bine în comportamentul uman, nu-i așa? Adică, o opoziție, un conflict, o nepotrivire între gânduri și acțiune, care este atribuită unei relații cu altă persoană; este înlocuit motivul real al conflictului și este ales ca „țap ispășitor” cineva din apropiere pentru: ce nu am făcut sau ce nu vrem să facem și ne trebuie o scuză față de noi sau față de alții.

Oamenii gândesc ceva, spun altceva și acționeaza contrar.

Suntem toți urcați într-un tren al vieții. O călătorie care este trăită diferit de fiecare călător. Pentru tine ce este mai important?

Unii vor trece prin viață „ca trenul prin gara”. S-au urcat, și-au găsit repede un loc, poate destul de comod, pe care nu îl vor părăsi până la capătul liniei. Și ținând cont de abordarea unora, chiar dacă nu este locul comod, tot nu vor face opriri. Nimic nu îi clintește, nici măcar atunci când uitându-se pe geam văd ceva care le trezește curiozitatea și interesul, dar va prima instinctul care îi va alerta imediat cât de riscant poate fi necunoscutul, plus că își vor pierde locul (bun sau rău, nu contează, este locul lor și țin de el cu dinții). Aleg să rămână pe același loc.

Chiar și cei care aleg să rămână neschimbați, își doresc cel puțin odată în viață altceva. Motivul alegerii lor îl vor atribui celor din jur, nu lor înșiși, tocmai pentru că au ales contrar intențiilor, aspiratilor și dorințelor proprii. Cei care rămân pe loc vor privi pe parcursul întregii călătorii la cei care vor schimba; și printre ei se vor regăsi cei care judecă, critică și condamnă de multe ori pe cei care măcar au încercat.

Sunt și cei care aleg sau își fac curaj să coboare. Vor continua călătoria cu alt tren. Văd și aceștia la una din opriri ceva care le atrage atenția și îi determina să coboare. Și lor le este teamă. Și lor le este incomod.

Este riscant și deranjant să tot dai bagajul jos, să îți lași locul abia găsit, dar pentru aceștia pare mai inhibantă alternativa de a merge în voia sorții când viața le oferă opțiuni și experiențe noi. Și în jurul lor vor fi oameni care le vor spune cât de riscant și imposibil este să facă, sau măcar să încerce să facă ceea ce își doresc. Li se va spune că oricum ceea ce vor ei este sortit eșecului chiar dinainte să înceapă.

Diferența este că aceștia îi vor auzi, dar nu îi vor asculta pe cei care îi descurajează. Vor da curs ofertei vieții. Ceea ce iau ei în calcul este că peste câteva stații există șansa să fie dați jos din tren într-un loc pe care nu l-au ales ei. Mai bine să fie alegerea lor. Așa nu vor avea pe cine să învinovățească.

Sunt culturi și concepte care susțin că oamenii nu se nasc cu scopul de a fi nefericiți. Cu toate astea experimentează evenimente care îi fac să se simtă nefericiți, să devină adevărate victime ale propriei vieți și să transforme evenimentele și bune și rele în motive pentru nefericirea lor.

Se consumă multe resurse luptând și rezistând schimbărilor.

Unora li se oferă aceste schimbări și consumă multe resurse să se împotrivească, în timp ce alții le caută și chiar trebuie să depună eforturi suplimentare să le găsească în primul rând și apoi să le parcurgă. Oamenii nu pot suporta să trăiască doar fericirea. De unde am știi ce este aceasta fără nefericire? Chiar și în monotonie vor căuta motive de nemulțumire.

Întreaga călătorie a vieții este o dualitate: fericire-nefericire, bucurie-tristețe, unii au-alții caută, văd experiență în schimbări-le consideră o povara, iubesc-urăsc, respectă-batjocoresc, succes-eșec, etc. Aceeași acțiune făcută de persoane diferite este finalizată cu rezultate diferite.

Pentru aceștia din urma – cei curajoși va veni alt tren să continuu călătoria. Va fi tot o decizie unde să fie următoarea oprire.

Tu ce fel de călător ești în acest moment al vieții?

Ai vrea să fie altfel?

Autor: Consilier pentru dezvoltare personală Alina Dospina

Echilbrul Tău vă așteaptă săptămânal cu articole provocatoare!

Dragi prieteni, Ne onorează faptul că sunteți mereu alături de noi! Ne face plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook Echilbrul Tău . Daca v-au plăcut articolele noastre nu uitați să dați Like și Share pe rețelele de socializare folosind pictogramele de mai jos.

Site Optimizat de Agent Promovator

CONTACTEAZĂ-NE

Îți vom raspunde în cel mai scurt timp.

Se trimit datele

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?