Aşteptările

Aşteptările fac parte din viaţa noastră, dar realizarea lor este atribuită altei persoane decât nouă înşine. Investim resurse şi construim decoruri şi scenarii aşteptându-ne ca cei cărora le-am atribuit atâta imaginaţie şi efort să ne mulţumească îndeplinind ceea ce ne aşteptam. Teoretic, împlinirea, satisfacţia, mulţumirea, ar trebui să vină atunci când celălalt face sau reacţionează cum ne-am aşteptat, cum am anticipat şi cum ne-am imaginat.

O marionetă veche legată cu sfori se mişcă în funcţie de cum sunt trase sforile. În versiunea actuală, într-un joc pe calculator personajele jocului, acţionează conform comenzilor jucătorului. Oamenii acţionează şi reacţionează conform propriilor valori, păreri şi în acord cu tiparele învăţate.

Ce sunt așteptările?

Aşteptările sunt presupuneri legate de cineva despre cum şi ce va face într-o anumită situaţie în viitor. În funcţie de acea persoană, se setează un standard şi o viziune despre cum se vor întâmpla lucrurile. Poate fi o premeditare ca un anumit eveniment să se desfăşoare într-un anumit fel. Când acţionăm din interes, iniţiem o activitate sau o discuţie cu intenţia ca cineva să reacţioneze aşa cum ne aşteptăm sau să ne spună ceea ce dorim şi uneori inconştient constrângem, manipulăm şi influenţăm. Acţiunile care generează aşteptări implică şi strategii în comunicare şi comportament care să influenţeze desfăşurarea evenimentelor.

Aşteptările sunt inflexibile; ele sunt pretenţii stricte despre cum vrem să fie ceva sau cineva. Dacă am spera doar, speranţa ar plasa dorinţa să se întâmple ceva în contextul şi cadrul real al situaţiei.

Aşteptările nu sunt asigurări. Când aştepţi ceva de la celălalt, această aşteptare nu este un angajament că celălalt va face ce şi cum vrei tu.

• CITEȘTE ȘI: Optimist – Pesimist

Aşteptările în relații

De exemplu, într-un cuplu se poate ca unul dintre cei doi să aibă aşteptări ca celălalt să pregătească dimineaţa cafeaua. Totul este bine dacă şi celălalt îşi doreşte să facă acest gest din propria voinţă şi iniţiativă sau din plăcerea de a oferi celuilalt o bucurie prin aceasta. Cum se simte când nu se întâmplă aşa? Cel care nu primeşte ce aştepta este indignat, nemulţumit şi dezamăgit, iar celălalt înţelege că era o obligaţie acest gest şi neîndeplinirea acestei datorii a făcut să creeze un aşa grav discomfort şi chiar o supărare.

Se poate întâmpla şi altfel: să faci un gest drăguţ din proprie iniţiativă pentru cineva (să organizezi o petrecere aniversară, de exemplu). Constaţi că cea/cel pentru care ai investit atâta timp şi efort nu a reacţionat cu entuziasmul aşteptat. Nu înseamnă că nu s-a bucurat sau că nu a apreciat. Nu are nici o vină şi nu are legătură cu tine, doar că tu ai aşteptat şi ai anticipat alt efect.

Aşteptările sunt anticipări a ceva ce crezi că se va întâmpla într-un anume fel.

Oamenii intră în relaţii având o aşteptare şi o viziune despre cum va fi. Motivul aşteptării este dat de comportamentul partenerului/partenerei care este investit(ă) cu un rol precis după un scenariu imaginat în detaliu. Nu îşi împărtăşesc intenţiile sau dorinţele, ci aşteaptă ca celălalt “să se schimbe” şi “să se dea pe brazdă”. Apar reproşurile şi neînţelegerile din cauza iluziilor formate. Apare suferinţa care nu convinge să se schimbe lucrurile în bine, dimpotrivă.

Cum ne creem așteptările?

Mulţi rămân în stadiul de victimă în relaţie sperând că vor îndupleca partenerul prin eforturile făcute şi suferinţele îndurate să se schimbe şi să rămână împreună. Intervine teama de a nu îl pierde pe celălalt şi caută să îi facă pe plac. Ei se străduiesc să facă exact ceea ce vrea celălalt, chiar dacă este în contradicţie cu propria identitate. Este tot o formă de manipulare provenită din urmarea unor tipare legate de relaţii, tipare bine inscripţionate şi însuşite din copilărie.

Urmând aceste tipare, scopul aşteptarii este să obţii de la partener atenţie, afecţiune, iubire aşa cum idealizezi şi romantizezi. Este autoamagirea ca merge şi asa. Astfel, ataşamentul este mai mult pentru viziunea proprie despre partenerul ideal în relaţia ideală, fără conştientizarea şi eventual acceptarea a ceea ce poate celălalt să ofere cu adevărat.

Fi corect(ă) şi nu da altora aşteptări. În majoritatea situaţiilor, oamenii care decid să iasă din relaţii vor rămâne cu resentimente faţă de cei în care au crezut.

Părinţii au aşteptări de la copii. Copiii au şi ei aşteptări, doar că delimitează mai dificil graniţa dintre realitate şi lumea lor interioară a copilăriei. De multe ori aşteptările sunt fantezii despre cum ar fi dacă, unele asimilate în copilărie. Aşteptările îşi au sursa în trăirile şi experienţele anterioare. Nu trasa copilului sarcina împlinirii aşteptărilor tale neîmplinite.

Standardele impuse de mediile sociale în care interacţionăm, ne fac de multe ori să avem aşteptări nerealiste de la noi înşine şi de la cei de lângă noi. De câte ori nu am cumpărat ceva care în poze arăta ideal şi în realitate ne-a dezamăgit?

• CITEȘTE ȘI: Cum funcționează percepția

Aşteptările neîmplinite duc la dezamăgire

Dezamăgirea experimentată în mod repetat duce la întristare. Tristețea trăită îndelungat poate dezvolta depresie. Se simte un gol, o lipsă de sens, neurologic creierul asociază trăirea dezamăgirii cu o pierdere, ca atunci când pierzi ceva sau pe cineva drag.

Evită presupunerea şi anticiparea. Nu te aștepta să se întâmple ceva într-un fel anume.

Acceptă şi realitatea a ceea ce se întâmplă şi realitatea celuilalt. Existenţa unei relaţii nu înseamnă că s-a bătut palma ca unul să trăiască la nivelul aşteptărilor celuilalt.

Dacă tu ai aşteptări şi standarde, nu înseamnă că celălalt are obligaţia sau datoria să le îndeplinească.

Alege-ţi apropiaţi cât mai compatibili cu tine şi valorile tale, fără a-i transforma într-un proiect de a-i duce tu pe calea cea dreaptă.

“Aşteptarea este rădăcina tuturor durerilor de inimă.” William Shakespeare

Autor: Consilier pentru dezvoltare personală Alina Dospina