Atracţia sexuală, iubirea, iubirea hristică

Experienţele mele avute până la 35 de ani, alături de experienţele celor din jurul meu şi cărţile citite m-au adus la nişte concluzii legate de aceste subiecte considerate chiar de mulţi oameni ‘’tabu’’.

Emoţiile atracţiei sexuale sunt chiar substanţe chimice, care pleacă din creier. În momentul când o persoană simte o puternică atracţie sexuală acea persoană este supusă unor puternice schimbări majore la nivel fiziologic. Crescând secretatia de substanţe chimice din creier încep simptome că bătăile rapide ale inimii, lipsa poftei de mâncare, stări de euforie etc.
Apoi organismul după câteva săptămâni, până la maxim un an, revine la starea normală.

Este recomandabil că evaluarea să se facă după ce organismul a revenit la starea normală, iar această este proba de care e necesar să treacă orice relaţie pentru a putea vorbi despre o relaţie pe termen lung între un bărbat şi o femeie.
De aceea Sfinţii Părinţi recomandă că cei doi tineri să se cunoască mai întâi bine şi după aia să se căsătorească, feciori amândoi fără să întreţină relaţii intime înainte de căsătorie.
Adică să treacă acea perioada de câteva săptămâni până la maxim un an, în care atracţia sexuală ar fi dominantă în relaţia lor.
Această din păcate este marea capcană în care cad majoritatea oamenilor. Din cauza acestor emoţii transformatoare generate de atracţia sexuală oamenii cred că şi-au descoperit jumătatea, iau decizii bazate pe aceste emoţii trecătoare,se căsătoresc emoţiile se diluează şi dispar şi manifestările care au loc între cei doi parteneri nu sunt întotdeauna cele mai drăguţe.
De aici apar divorţurile şi oamenii se trezesc şi se întreabă ce este în neregulă cu ei, cu lumea, cu iubirea.

Nu vreau să generalizez sau să condiţionez, existând şi cazuri în care cei doi se înţeleg de minune după diluarea atracţiei sexuale,dar procentul acestor cupluri este destul de mic.
Mai există şi situaţii când simţi că pur şi simplu ţi-a intrat la inima o persoană, sau cum spune romanul ‘’ ţi s-a deschis sufletul’’ când ai văzut acea persoană.
Adică nu ai simţit emoţiile specifice atracţiei sexuale, ci o stare de pace sufletească când te simţi în preajma persoană respectivă.

În opinia mea, şansă că persoană respectivă să fie chiar jumătatea ta e mai mare decât în cazul trăirilor specifice atracţiei sexuale.

Asta nu înseamnă că pentru persoană respectivă nu simţi deloc o atracţie sexuală, dar nu atracţia sexuală te domină pe ţine, ci tu domini atracţia sexuală.
Deşi trăim timpuri în care se spune că nu e bine să îţi asculţi inima, deoarece poate fi informată prin armele psihotronice. Totuşi dacă când ai trăirile astea sufleteşti faţă de o persoană şi îl rogi pe Iisus Hristos să-ţi dezimformeze inima de posibilul atac psihotronic, sau zici că să nu foloseşti tu în rugăciune cine ştie ce termeni de ăştia tehnici zici un simplu‘’Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!’’ totul este ok.

Dragostea şi dorinţa sexuală sunt două emoţii diferite, inclusiv la nivel biologic. Este diferenţa mare mai ales la nivel biologic între iubirea pură şi atracţia animalică.
O atracţie romantică, bazată numai pe sentimente, măreşte nivelul dopaminei şi al serotoninei, hormoni ai fericirii, care îţi dau un sentiment de exaltare.Din cauza acestor substanţe secretate de organism apar acei fluturi în stomac de la primele întâlniri.

Dacă relaţia continuă şi flacăra de la început se transformă într-un sentiment de durata, se măreşte secreţia de oxitocina, cunoscută şi drept “hormonul iubirii”.

Împreună cu iubirea sau independent de ea, atracţia sexuală este rezultatul altui hormon, testosteronul. Deşi este un hormon masculin, testosteronul este produs şi de corpul femeilor într-o anumită cantitate.
După cum bine ştiţi,bărbaţii sunt mai atraşi către latura sexuală, probabil şi pentru că nivelul de testosteron este mai mare la ei, pe când femeile îşi doresc mai întâi afecţiune.

Sfânta Scriptură faţă o distincţie clară între iubire şi atracţie sexuală: De aş grai în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu că să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung răbda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţa, nu caută ale sale, nu se aprinde de manie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le răbda. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţă se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam că un copil, simţeam că un copil; judecăm că un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum că prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţă, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Într-o zi citeam pe un site creştin ortodox de exemplu unei femei din Rusia care avea un soţ beţiv pricinuindu-I multe suferinţe, însă ea a fost stăruitoare în rugăciune şi până la urmă soţul sau s-a lăsat de băutură, s-a întors către credinţă.
Am zis ‘’Wow, mi-ar plăcea şi mie să am o astfel de soţie!’’ sau ce ‘’Raritate în ziua de azi!’’ când de obicei majoritatea căsniciilor sfârşesc în al 4-lea an prin divorţ, spun cercetările ştiinţei actuale.
Imediat m-am gândit la steoritipile mentale la care se gândeşte orice om obişnuit : la faptul că ruşii sunt ultraortdocsi, că femeia respectivă era de la ţară şi de obicei oamenii de la ţară sunt mai conservatori şi tradiţionalişti, că poate duhovnicul femeii i-o fi dat un sfat de genul ‘’ dacă te da afară pe uşa, să intri pe geam’’, că Dumnezeu mai face minuni în ziua de azi pentru că s-a împuţinat credinţă s.a.m.d.
Mintea mea pur şi simplu, nu putea să conceapă ce cred că s-a întâmplat de fapt.

Femeia respectivă prin lupta să lăuntrică ajutată şi de harul lui Dumnezeu obţinut prin rugăciune a acceptat necondiţionat greutăţile pe care i le provoca bărbatul sau că fiind de la Dumnezeu pentru urcuşul sau duhovnicesc. Acceptând necondiţionat aceste greutăţi, şi-a acceptat însuşi bărbatul în starea de degenare în care se află. Prin această acceptare şi ajutată de harul lui Dumnezeu, şi-a transformat iubirea lumească pe care o simţea faţă de bărbatul sau în iubire necondiţionată(hristică). Bărbatul văzându-se acceptat şi iubit necondiţionat, a decis să se schimbe a cerut ajutorul lui Dumnezeu şi s-a întâmplat ‘’minunea’’.

Acesta e după părerea mea, şi ‘’provocarea’’ căsătoriei că să-ţi accepţi şi iubeşti partenerul de viaţă cu bune şi rele necondionat până la moarte.
Adică dacă ţi-ai acceptat şi iubit necondiţionat partenerul de viaţă, nu cred că vei mai simţi neiertare, neacceptare şi ura la nivel profund pentru cine ştie ce vecin scadalangiu, politician corupt, coleg/colegă de serviciu invidios/invidioasă sau rudă bârfitoare etc.
Adică ar fi chiar absurd că să-ţi umpli sufletul de sentimente negative pentru alte persoane, când ţi-ai acceptat şi iubit necondiţionat soţul/soţia cu toate metehnele ei/lui.

Cu toţi ne dorim că soţia respectiv soţul să nu fie fumător/are, să nu fie infidel/a, să nu bea, să aibă cât mai puţine defecte etc , dar oare câţi dintre noi conştientizăm că plecând la un drum alături de un partener care are destul de multe ‘’păsărici’ poate chiar vicii acceptându-l şi iubitandu-l necondiţionat, învăţăm tocmai iubirea hristică, care ştiţi şi voi că e necondiţionată.
Iubirea hristică este manifestarea pe Pământ a iubirii divine.

Dumnezeu că Creator îşi iubeşte necondiţionat Creaţiile sale însă este drept judecător, adică dacă încalci poruncile divine plăteşti.
Bun,revenind la iubirea hristică.

Schimbându-ne înăuntrul nostru, şi manifestând iubirea hristică şansele că partenerul nostru să se schimbe sunt foarte mari.
De aceea în biserica creştin ortodoxă şi nu numai în biserica creştin ortodoxă ci în biserica creştină de obicei, se recomandă o singură căsătorie.

Mulţi au înţeles acest lucru că o porunca din partea Bisericii pentru ‘’lepădarea de desfrânare’’şi că o sădire a moralităţii în sufletele oamenilor, însă în opinia mea una din marile provocări ale căsătoriei este oportunitatea de a învaţă iubirea hristică.

Să spunem că eşti în situaţia în care soţul/soţia este într-o stare avansată de degenerare umană şi nu te mai simţi acceptat şi iubit de partenerul de viaţă , dar tocmai această situaţie poate fi ‘’comoară ta’’ către dobândirea ‘’Împărăţiei cerurilor’’.

Cu cât accepţi şi treci peste mai multe defecte sau vicii ale partenerului de viaţă, cu atât mai mult de aproprii de iubirea hristică.

Pentru că să apară iubirea hristică e necesară o capacitatea mare de iertare.

Să nu uităm vorbele Mântuitorului ţintuit pe Cruce, iertandu-i pe asazisii ‘’vrăjmaşi’’ ,, Şi când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi unul de-a stânga.Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.’’( Luca 23,33-34).
Nu cumva tocmai tu amărâtul/amărâtă aşa-zis lovitul/lovită de soarta nu ai o oportunitate mult mai mare de a învaţă iubirea hristică, decât prietenul sau prietenă ta care pare că are o căsnicie fericită, şi soţul/soţia par întruchiparea idealismului masculin/feminin.
Nu uitaţi ce spune Mântuitorul în Evanghelia după Luca ‘’ şi dacă iubiţi pe cei ce va iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.’’(Luca 6,32)

Doamne fereşte să nu mă înţelegeţi greşit sunt de acord şi cu a două căsătorie, şi cu a n-a căsătorie acceptată de Biserica, numai că conştientizez din experienţă proprie că după o despărţire o parte a sufletului suferă şi din cauza a faptului că nu a manifestat iubirea necondiţionată(hristică) pentru acea persoană.

Majoritatea Sfinţilor Părinţi cred că sufletul fiecărui om este o creaţie unică a lui Dumnezeu, deci sufletul fiind creat de Dumnezeu are că potenţial al iubirii iubirea hristică(divină). Acel defect peste care nu s-a trecut sau nepotrivirea de caracter sunt de fapt manifestări ale unei iubiri condiţionate.Adică te accept şi iubesc dacă eşti numai aşa în tiparul X sau Y.

Deci, după ce nu a mers o relaţie/căsătorie, sufletul unei persoane suferă şi din cauza faptului că nu a acceptat şi iubit necondiţionat cealaltă persoană care formă relaţia.

Totuşi să nu uităm că Biserica creştin ortodoxă face diferenţa între o relaţie şi căsătorie.

Pentru că oamenii sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu, comuniunea persoanelor omeneşti în căsătorie conform Sfintei Scripturi se numeşte „cunoaştere”, nu în sensul de „ştiinţă” a celuilalt, ci de experiere( adică după părintele Dumitru Stăniloaie o experimentare sufletească şi spirituală) a prezenţei fiinţei celuilalt care ni se oferă că dar, însă în dăruirea noastră totală spre el. Dăruindu-se bărbatului, că el s-o cunoască, femeia acceptă să fie gândită, descoperită de cel căruia i se dăruieşte. La fel, soţul dăruindu-se soţiei că să fie cunoscut, el este înţeles, priceput, descoperit şi exprimat de şi prin ea, după cum şi ea se exprimă prin el.

De aceea căsătoria în creştinismul creştin ortodox este considerată o taină, o taină a dăruirii şi desăvârşirii persoanei.

Apropo de iubirea hristică, de fapt, şi dacă ‘’ai gonit în gând un om care se află lângă ţine’’ este clar o manifestare a neiubirii şi neacceptării ‘’aproapelui tău’’, acesta fiind cel mai simplu exemplu că în momentul când faci acest lucru nu eşti deloc în rezonanţă cu iubirea hristică.

A două căsătorie reprezintă a două şansă pentru un om că să înveţe iubirea hristică.

A n-a căsătorie acceptată de Biserica este a n-a şansă pentru că un om să înveţe iubirea hristică în căsnicie care din punct de vedere psihoterapeutic poate fi considerată o formă de psihoterapie de lungă durata, în care iertarea şi iubirea necondiţionată pot apropria cele două persoane de scopul final al căsătoriei, mântuirea.

Eu zic să fim mulţumitori în faţă lui Dumnezeu pentru darurile primite, şi să nu uităm cuvintele părintelui Savatie Baştovoi din cartea să ‘’ A iubi înseamnă a ierta’’:
‘’ De ce pe ţine te accepţi aşa cum eşti, dar pe celălalt vrei să-l faci că la carte, că aşa scrie în Evanghelie, că aşa scrie la Sfinţii Părinţi? Vezi-l şi pe el în toată complexitatea lui, în toate nebuniile lui, pentru că Dumnezeu şi pe el l-a chemat la botez, i-a dat o grămadă de daruri şi nu ştii tu cum îl judecă Dumnezeu. Şi mai este un lucru: să ştiţi că oamenii au la vedere neajunsuri şi tot felul de apucături din astea ciudate au în spate daruri pe care Dumnezeu aşa vrea să le ascundă. Pentru că dacă le-ar da pe faţă doar darurile, omul s-ar mândri şi ar distruge totul. Atunci când Dumnezeu da daruri, mai da şi câte un beteşug, şi câte o ciudăţenie.’’

Adrian Radu Raceanu
Student la Facultatea de Teologie , Universitatea Ovidius Constanţa

Echilbrul Tău vă așteaptă săptămânal cu articole provocatoare!

Dragi prieteni,
Ne onorează faptul că sunteți mereu alături de noi!
Ne face plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook Echilbrul Tău .
Daca v-au plăcut articolele noastre nu uitați să dați Like și Share pe rețelele de socializare folosind pictogramele de mai jos.

Site Optimizat de Agent Promovator

CONTACTEAZĂ-NE

Îți vom raspunde în cel mai scurt timp.

Se trimit datele

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?