basmul

Exista un loc in adancul fiintei noastre unde trecutul, prezentul si viitorul se intrepatrund.

Chiar daca nu mai credem demult in basme ele ne-au incantat copilaria. Personajele bune ne-au dat speranta, ne-au sadit in suflet triumful binelui asupra raului. Imi place sa cred ca viata ar trebui sa fie ca un basm. Incepe cu momentul a fost o data , ziua in care am venit pe lume si se sfarseste cu un final fericit, acela in care suntem impacati cu noi insine.

Basmul devine unul terapeutic atunci cand mesajul lui este unul vindecator, adica are capacitatea de a-l transforma pe ascultator dintr-un receptor pasiv in unul activ in ceea ce priveste propria schimbare.

Folosirea metaforelor vindeca adesea foarte multe din starile noastre. Ele ne pun in contact cu nevoile noastre cele mai profunde, cu obstacolele pe care le avem si resursele noastre interioare adesea necunoscute.

Basmul poate fi spus sau creat, modificat, imbunatatit si adaptat oricarei situatii.

Cel mai adesea folosim basmul in scop terapeutic in cazul copiilor. Astfel ii ajutam sa faca fata unor situatii dureroase prin care trec la un moment dat, furie, respingere, abandon, divortul parintilor sau ii pregatim sa faca fata unor situatii negative viitoare, deces al unui membru al familie, mutare.

De asemenea basmul poate fi un suport de sprijin in cazul abuzului sau violentei.

Basmul ca instrument psihoterapeutic

Stimuland creativitatea si intuitia basmul ne ajuta sa evoluam spre o treapta superioara dezvoltarii noastre fizice.

Se povesteste ca odata, demult, traia retras in muntii din China un maestru.
Era vesel tot timpul, le zambea tuturor celor care ii ieseau in cale. Unul dintre elevii lui, curios fiind sa afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a intrebat intr-o zi:

– Maestre, de unde acest zambet continuu pe chipul tau?
– De la clopoteii de vant, raspunse maestrul.
– Cum asa?
– De fiecare data cand suna clopoteii de argint de la poarta mea, ma cuprinde o bucurie fara margini! Inseamna ca vine cineva. Si sosirea cuiva, fie si doar a vantului, ma umple de fiecare data de fericire.

Gandind ca ar avea in ei ceva magic, intr-o noapte elevul hotari sa fure clopoteii. Ii duse in casa lui, ii aseza la poarta si astepta ca miracolul sa se produca.
Dar nu simti nimic cand acestia sunara. Ba mai mult, dupa o saptamana sunetul clopoteilor incepu sa il enerveze din cale afara!

Cand totul deveni insuportabil, cuprins de remuscari, se duse inapoi la maestrul sau sa-i inapoieze clopoteii.
Isi ceru de nenumarate ori iertare, si cand fu sigur ca maesrul l-a iertat, ii puse intrebarea care il framanta:

– De ce la mine nu se intampla nimic atunci cand suna clopoteii? De ce nu apare bucuria pe care o vad la tine?
– Dragul meu, ii raspunse maestrul, unde ai asezat tu clopoteii?
– La poarta casei mele, maestre!
– Ei, vezi? Trebuia sa-i asezi la poarta sufletului tau.

Chiar daca povestioara redata mai sus nu este chiar un basm recomand cu caldura folosirea basmului in relatiile parinti copii cat si intre educatori si copii. Astfel veti avea mereu o sursa de solutii, idei si invataturi necostisitoare si la indemana.

Psiholog Margareta Adela Chitu

Puteti dezbate acest subiect pe blogul Platformei de Psihoterapie Online Echilibrul Tau!

Dacă știți și voi povești terapeutice pe care doriți să vi le publicăm asteptam sa ni le trimiteți pe adresa echilibrultau@gmail.com

This site is using SEO Baclinks plugin created by Locco.Ro

CONTACTEAZĂ-NE

Îți vom raspunde în cel mai scurt timp.

Se trimit datele
Optimizat SEO de Agent Promovator

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?