Lecții de viață 1 noiembrie 2018

FAMILIA NU TREBUIE SĂ FIE “TEATRU DE RĂZBOI”!

 

Traian Antonescu este convins că are o căsnicie fericită, cu o vechime de 2 decenii, împreună cu Ivona, mai ales că Dumnezeu le-a dăruit şi o fată, Romina, în vârstă de 19 ani, frumoasă, care în prezent este studentă la Drept.

Numai că, nu de aceeaşi părere a început să fie şi soţia sa, Ivona, care este, din ce în ce, mai nemulţumită de faptul că pe Traian nu îl interesează decât munca sa, el fiind asigurator financiar, femeia începând să-i reproşeze că este neglijată şi că ea nu mai este decât o “femeie în casă”, bună numai pentru a-i spăla şi călca cămăşile. Ivona se achită cu responsabilitate de sarcinile sale de gospodină, soţie şi mamă devotată, chiar dacă şi timpul ei este foarte preţios, ea fiind o apreciată pictoriţă, care intenţionează să îşi deschidă, împreună cu o prietenă, o  galerie de artă.

O dată “ajuns cuţitul la os”, după mai multe tentative de a-l face pe soţul său să înţeleagă că al său comportament este condamnabil, Ivona îi declară lui Traian că ea doreşte să divorţeze. Bărbatul rămâne, ca şi (puţin mai târziu), fiica lor, Romina, foarte surprins de intenţia Ivonei, considerând că nu este de conceput un divorţ după 20 de ani de convieţuire în cadrul aceleiaşi familii.

În cele din urmă, văzând hotărârea Ivonei să se despartă, Traian se decide să accepte cererea femeii, convins fiind că, într-adevăr, căsnicia lor s-a cam terminat, singurul lucru care-i mai lega fiind fiica lor, Romina. În aceste circumstanţe, soţii Antonescu merg la un prieten de-al lor, avocat, căruia-i spun că sunt hotărâţi să se despartă. Acesta consideră că este doar o toană de moment a prietenilor lui şi îi sfătuieşte să se mai gândească, să încerce să se împace. Mai ales că, una dintre problemele unui eventual divorţ ar fi aceea a modului în care ei îşi vor împărţi bunurile. Şi pentru a-i face să înţeleagă despre ce anume este vorba, îi întreabă ce au de gând să facă în ceea ce priveşte frumoasa casă în care locuiesc, în condiţiile unui divorţ. Atât Traian cât şi Ivona îşi revendică apartenenţa casei, bărbatul declarând că lui i se cuvine casa, deoarece el este cel care a cumpărat-o la începutul căsniciei lor, în timp ce Ivona şi-o revendică afirmând că ea este cea care a cumpărat toată mobila din casă.

O dată declanşată “scânteia războiului” dintre Traian şi Ivona, fiecare încearcă să-i faca celuilalt viaţa imposibilă, în speranţa că rivalul va ceda psihic şi că, în final, va părăsi domiciliul. Fiecare dintre ei este conştient că, in acest război al divorţului trebuie să o atragă de partea sa pe fiica lor, motiv pentru care ei devin foarte înţelegători şi binevoitori cu Romina, încercând să-i satisfacă fetei orice dorinţă. Astfel, Ivona are grijă să-i cumpere fetei ultimul model de celular, făcând-o, astfel, foarte fericită. Nici Traian nu se lasă mai prejos şi-i îndeplineşte Rominei dorinţa de a-i plăti şcoala de condus moto, după ce tot el îi plătise şi şcoala de şoferi auto. Mai mult, Traian îi promite că, atunci când Romina va intra în posesia permisului de conducere moto, el va fi cel care-i va cumpăra şi vehiculul pe două roţi mult dorit. Ceea ce se şi întâmplă, apariţia motocicletei fiind “bomboana de pe colivă” în războiul nervilor dintre Ivona şi Traian, dat fiind faptul că femeia s-a opus mereu acestei idei, considerând că este mult prea periculoasă pentru viaţa tinerei fete.

Pentru a se răzbuna pe faptul că Traian i-a cumpărat Rominei motocicleta, contrar părerii sale, Ivona îl invită pe soţul ei să mănânce o prăjitură făcută de ea “special pentru soţul ei mult iubit”. Surpriza avea să apară insa, curând, în reţeta prăjiturii fiind incluse şi alune, la care Traian era alergic şi bărbatul realizează acest lucru, abia când începe să simtă cum se sufocă. În aceste condiţii, Traian, care, după un răgaz de gândire era dispus să cedeze casa în favoarea soţiei sale, se îndârjeşte şi mai mult în această luptă continuă a lor. Astfel, el îi face Ivonei surpriza total neplăcută de a-i goli cardul bancar.

În altă zi, Romina constată că motocicleta ei a dispărut, considerând că i-a fost furată din faţa casei. Cei doi părinţi ai ei se alarmează, dar lui Traian i se pare suspectă această dispariţie atunci când este oprit de către Ivona să sune la Poliţie să declare furtul. El bănuieşte că soţia sa este implicată în cele întâmplate, mai ales că ea a fost mereu împotriva existenţei motocicletei în viaţa Rominei.

Lupta şicanelor dintre cei doi soţi continuă până într-o zi când, Romina, nemaisuportând această stare a lucrurilor le spune părinţilor ei că ea pleacă de acasă şi că se mută la Ana-Maria, sora mamei sale. Ceea ce fata şi face la un moment dat, văzând că, pe zi ce trece, relaţia părinţilor săi se deteriorează, considerând că familia lor a devenit un “butoi de pulberi, care explodează la cea mai mică scânteie şi că nu mai este de trăit în aceste condiţii”.

Făcându-i-se dor de Romina, Traian se duce la cumnata sa, Ana-Maria, să stea de vorbă cu fiica sa. Numai că, o dată ajuns la Ana-Maria acasă, Traian are surpriza neplăcută de a găsi, în curtea casei cumnatei sale, motocicleta Rominei, dată dispărută de către ei şi ascunsă, aşa cum bănuise el încă de la început, de către soţia sa.

Această nouă descoperire avea să aprindă şi mai mult situaţia tensionată, Traian încercând, acum, “să-i bage beţe în roate” Ivonei şi să-i zădărnicească achiziţionarea spaţiului găsit pentru galeria de artă. Ivona reuşeşte să-i dejoace planurile lui Traian şi îl informează pe soţul său că, în pofida problemelor pe care el a încercat să i le facă, are “plăcerea” să îl invite “să sărbătorească”, împreună, achiziţionarea respectivului spaţiu. Întrebată cu ce bani a reuşit să şi-l procure, Ivona răspunde cu foarte multă nonşalanţă că i-au fost mai mult decât suficienţi banii pe care i-a primit ca urmare a vânzării autoturismului lui Traian.

Aflând ultimul fapt pe care l-a păţit, bărbatul jură să se răzbune crunt, aşa că, în curtea casei lor, strânge şi dă foc tablourilor Ivonei. Numai că, atunci când cei doi soţi se aflau în plină luptă pe tablouri, apare şi Romina, care sperase că timpul să fi fost un sfetnic bun şi să fi reuşit să rezolve conflictul dintre părinţii săi. Luaţi prin surprindere de această vizită inopinată şi dorind să o facă pe fiica lor să nu-i mai părăsească, ei scapă focul de sub control şi vântul face să li se inflameze şi casa. Până la sosirea pompierilor, în pofida strădaniilor celor doi soţi Antonescu de a ţine incendiul sub control, o bună parte din casa pe care ei se luptaseră atâta este mistuită de către foc.

O dată stins incendiul, Ivona şi Traian realizează că Romina este tot ceea ce le-a mai rămas valoros şi decid să meargă, împreună, la Ana-Maria, ca să-i spună că, după tot ceea ce li s-a întâmplat, au ajuns să privească viaţa altfel si că sunt hotărâţi să încerce, numai de dragul Rominei, să convieţuiască sub acelaşi acoperiş (după ce vor fi investit mulţi bani în refacerea casei!), chiar dacă, practic, căsnicia lor se terminase.

Valentin Emil MÎNDRUȚIU

Echilbrul Tău vă urează vizionare plăcută!

Echilbrul Tău vă așteaptă săptămânal cu articole provocatoare!

Dragi prieteni,
Ne onorează faptul că sunteți mereu alături de noi!
Ne face plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook Echilbrul Tău .
Daca v-au plăcut articolele noastre nu uitați să dați Like și Share pe rețelele de socializare folosind pictogramele de mai jos.

This site is using SEO Baclinks plugin created by Locco.Ro

CONTACTEAZĂ-NE

Îți vom raspunde în cel mai scurt timp.

Se trimit datele
Optimizat SEO de Agent Promovator

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?