Lecții de viață 10 octombrie 2018

COPIII NU SUNT O MARFĂ

 

Laura Adam este o femeie în vârstă de 40 ani, care până acum, a fost preocupată exclusiv de realizarea sa profesională, ajungând să lucreze într-o bancă, pe un salariu foarte bun. Numai că, la această vârstă, trăieşte marele regret de a nu fi avut şi ea un copil, care să-i spună MAMĂ. Aşa că, acum, este dispusă să facă orice pentru a-şi realiza şi acest deziderat.

Ocazia se iveşte destul de curând şi Laura Adam intră în legătură cu o femeie, Ionela Gabor, aflată extrem de aproape de momentul naşterii. Cu aceasta, Laura se înţelege ca pentru suma de 3000 de euro, să preia, imediat după naştere, fetiţa Ionelei, mama naturală considerând că şi, pentru copil este mult mai bine sa aibă parte de condiţii de viaţă incomparabil mai bune, la noua sa mamă. În afara faptului că Ionela este o femeie săracă, ea mai are un băiat, Denis, în vârstă de 7 ani şi ce este şi mai “dureros”, un bărbat, Ticu, care în afara faptului că nu munceşte, mai este şi un beţiv notoriu, care mai dă pe acasă, numai atunci când vine să se “aprovizioneze” din banii câştigaţi cu multă trudă de către Ionela.

Dacă Laura reuşeşte să mimeze în faţa mamei sale, Emilia, faptul că este gravidă, având grijă să poarte rochii largi, sub care ascundea o pernă, Ionela este grav acuzată de către soţul ei, Ticu, care, cu “aburii alcoolului în nas” o avertizează să nu îl tragă şi pe el în scandalul care s-ar putea genera în urma acestui trafic cu bebeluşul.

Târgul dintre cele două femei pare să se desfăşoare, în cele mai bune condiţii, Ionela primind banii promişi, iar Laura, fetiţa nou născută, căreia îi şi pune numele de Iulia. Numai că, la câteva zile după ce Laura îi ceruse Ionelei să nu se mai întâlnească, aceasta din urmă solicită să se mai vadă o dată, ocazie cu care îi mai cere 500 de euro.

După această ultimă întrevedere dintre Laura şi Ionela, se părea că totul s-a aranjat, dar… la puţin timp după acestă întâlnire, femeia care tocmai se bucura de compania micuţei Iulia, primeşte vizita unui bărbat care, dovedind că are perfectă cunoştinţă de ce se întâmplase între Laura şi Ionela, începe să o şantajeze de bani pe angajata băncii.

Fiind într-o stare de derută totală, între posibilitatea de a-şi pierde libertatea în urma denunţului la Poliţie, cu care o ameninţa necunoscutul şi cea de a rămâne fără bebeluşul pe care şi-l dorea atât de mult, Laura apelează la ajutorul unui foarte bun şi vechi prieten de al său, Victor Pădure, care era jurist. Acesta rămâne “interzis” când află ce a făcut prietena sa şi o sfătuieşte să se ducă să declare totul la Poliţie.

Numai că Ionela este cea care cedează prima presiunilor psihice făcute de o colegă de serviciu, Ana-Maria, foarte surprinsă că a “slăbit” dintr-o dată, “peste noapte”, cu câteva kilograme. Însoţită de soţul sau, Ionela se duce să facă plângere la Poliţie că “i-a fost furat copilul” de către o femeie în jur de 50 ani, care o ameninţase cu un cuţit.

În timp ce Ionela pus poliţiştii “pe o pistă falsă”, în tentativa de a reconstitui modul în care i-a fost răpit copilul, Laura se duce să facă şi ea o declaraţie, atunci când a constatat că şantajistul tot încerca să o “stoarcă” de bani. Numai că aceasta relatează varianta reală a celor întâmplate, astfel încât doi ofiţeri de Poliţie descind la apartamentul Ionelei, pe care, după ce o informează că i-a găsit copilul, o arestează şi o duc la Secţie, fiind acuzată de trafic de persoane, în urma declaraţiilor făcute de Laura.

Poliţiştii înscenează, împreună cu Laura, întâlnirea acesteia cu şantajistul şi, astfel, bărbatul ajunge în mâna oamenilor Legii. Abia atunci se descoperă că şantajistul nu era nimeni altul decât Ticu, soţul Ionelei.

În urma tuturor celor întâmplate, cele două femei, Laura si Ionela, primesc 2 ani de arest cu suspendare şi interdicţia de a se apropia de familia care o primise spre adopţie pe micuţa Iulia, iar Ticu, 1 an de puşcarie cu suspendare pentru şantaj şi excrocare de bani.

Chiar dacă cei doi soţi Gabor nu au ajuns după gratii, imediat după aflarea sentinţei în acest caz judiciar, Ionela divorţează de Ticu, preferând să rămână să îl crească singură pe Denis.

În schimb, Laura consolidează relaţiile sale cu prietenul său, avocatul Victor Pădure, cu care ajunge să se căsătorească, cei doi fiind decişi ca, nu peste mult timp, să adopte, în condiţii legale, un copil, care să-i spuna Laurei… MAMĂ.

Valentin Emil MÎNDRUȚIU

Echilbrul Tău vă urează vizionare plăcută!

Echilbrul Tău vă așteaptă săptămânal cu articole provocatoare!

Dragi prieteni,
Ne onorează faptul că sunteți mereu alături de noi!
Ne face plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook Echilbrul Tău .
Daca v-au plăcut articolele noastre nu uitați să dați Like și Share pe rețelele de socializare folosind pictogramele de mai jos.

This site is using SEO Baclinks plugin created by Locco.Ro

CONTACTEAZĂ-NE

Îți vom raspunde în cel mai scurt timp.

Se trimit datele
Optimizat SEO de Agent Promovator

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?