LECȚII DE VIAȚĂ

PREOTUL RĂMÂNE OMUL LUI DUMNEZEU

Acţiunea acestui episod se petrece într-un sat, o comunitate mică de oameni, aflată undeva în apropierea Bucureştiului. Ana este o tânără de 16 ani, fata diaconului (de peste 20 de ani!) de la biserica din localitate.

În ultima perioadă de timp, Ana a început să arate din ce în ce mai bine şi să se “rotunjească”. Ceea ce era o bănuială a părinţilor săi, Viorica şi Pavel, se confirmă în realitate şi cei doi află că atât de tânăra lor fiică este… gravidă. Imediat, alarmaţi de descoperirea făcută, soţii Opriş devin extrem de curioşi să afle cine este tatăl copilului.

Toate pistele, inclusiv gura slobodă a sătenilor, duc către… tânărul, chipeşul şi de curând văduvul preot din localitate, părintele Daniel. Sătenii clevetesc între ei că Ana petrece cam mult timp pe la Casa Parohială. Însă, când Pavel se duce să-i spună preotului despre necazul pe care i l-a făcut fata sa, părintele Daniel precizează că nu prea a mai văzut-o pe Ana, nici măcar pe la slujbele de Duminică. În aceste condiţii, Pavel devine şi mai furios, dându-şi seama că fata lui l-a minţit şi cine ştie unde îşi petrecea ea, efectiv, timpul.

Între timp, Sofia, mama Vioricăi şi totodată soacra lui Pavel, bolnavă de Alzheimmer, nu mai reuşeşte să se descurce singură în gospodărie şi soţii Opriş sunt nevoiţi să o găzduiască la ei şi să aibă grijă de bătrână. Sofia se mută la copiii ei, împreună cu mult iubita sa pisicuţă, dar Viorica şi Pavel nu doresc să primească în casă şi pisica, pretextând că Ana are alergie la părul de pisică (!)

Sofiei i se pare cel puţin dubios ceea ce se întâmplă şi îşi propune să aibă o discuţie cu Paraschiva, “radio-informaţia” satului. Astfel, Sofia află şi ea că nepoata Ana este gravidă, tatăl copilului părând a fi cel mai probabil (după cum discută toţi sătenii) preotul satului. Lucru pe care, în mod paradoxal, numai părinţii Anei nu îl ştiau, chiar dacă la un moment dat lui Pavel i s-a părut că Ana şi părintele Daniel ar fi fost cam prea intimi unul cu altul.

“Iluminarea” lui Pavel avea să se petreacă, însă, tocmai la… cârciumă, unde doi meseni s-au cam distrat pe seama lui, a fiicei lui şi a părintelui Daniel. Ajuns acasă, într-o stare de nervozitate extremă, Pavel a “luat-o tare” pe Ana, care “strânsă cu uşa”, a afirmat că preotul ar fi tatăl copilului. În acest caz, nevenindu-i să creadă ceea ce a aflat şi neştiind cum să reacţioneze, când preotul a venit să-i vorbească şi să lămurească lucrurile, Pavel l-a ameninţat cu o sapă că-i rupe picioarele şi l-a dat afară din curtea casei sale.

Mai mult chiar, Pavel a renunţat la postul său de diacon al bisericii şi la sugestia soţiei sale s-a dus şi a făcut plângere la Episcopie, cerând ca părintele Daniel să plece din localitatea lor, deoarece i-a “pngărit” fiica, încă minoră. Cu Pavel s-au solidarizat şi o bună parte dintre săteni, care l-au acuzat pe părintele Daniel că nu mai este Omul lui Dumnezeu şi a devenit Omul Diavolului (!)

Rămânând fără fată (pe care a alungat-o, după ce i-a zis “târfa satului”), fără slujba sa de diacon şi cu o mare ruşine faţă de tot satul, Pavel i-a spus părintelui Daniel că nu mai are nicio credinţă în Dumnezeu şi s-a apucat puternic de băutură.

Totul s-a lămurit, însă, într-o zi, când Ana a primit o scrisoare de la… Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Cu această ocazie s-a aflat, în sfârşit, că adevăratul tată al copilului Anei era, de fapt, Liviu, un băiat din sat care se afla în puşcărie, deoarece, la beţie, băgase cuţitul într-un om. De această dată, Ana căreia în urma agitaţiei i s-a făcut rău, în faţa acestei dovezi incontestabile din scrisoare, a fost obligată să recunoască că într-adevăr îl iubea pe Liviu, cu care, cu ocazia vizitelor pe care i le-a făcut la puşcărie, a rămas gravidă.

În cele din urmă, Ana a născut o fetiţă, căreia a dorit să-i dea numele bunicii sale, Sofia. Dar cum acest lucru trebuia consfinţit creştineşte, printr-o slujbă bisericească, familia Opriş s-a dus să-l roage pe părintele Daniel să-i ierte că nu au avut încredere în sfinţia sa, care în pofida tuturor acuzaţiilor care i-au fost aduse a păstrat Sfânta Taină a Spovedaniei Anei, deşi ştia de la aceasta cine era, de fapt, tatăl copilului. Cu această ocazie, Viorica şi Pavel l-au mai rugat pe părinte să le oficieze slujba de botez a micuţei Sofia. Părintele Daniel s-a arătat foarte încântat de această propunere, la rândul său rugându-l pe Pavel să revină la slujba lui de diacon şi în acest fel să-l reabiliteze şi pe părintele Daniel, care în urma scandalului cu copilul Anei, pierduse jumătate dintre enoriaşii pe care-i avusese înainte şi care acum îl renegau.

Valentin Emil MÎNDRUȚIU

Echilbrul Tău vă urează vizionare plăcută!

Echilbrul Tău vă așteaptă săptămânal cu articole provocatoare!

Dragi prieteni,
Ne onorează faptul că sunteți mereu alături de noi!
Ne face plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook Echilbrul Tău .
Daca v-au plăcut articolele noastre nu uitați să dați Like și Share pe rețelele de socializare folosind pictogramele de mai jos.

Site Optimizat de Agent Promovator

CONTACTEAZĂ-NE

Îți vom raspunde în cel mai scurt timp.

Se trimit datele

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?