LECȚII DE VIAȚĂ

APARENȚELE ÎNŞEALĂ UNEORI

 Dorin Suciu este şofer pe TIR şi face diverse curse în România şi în străinătate. Dintr-una dintre aceste curse, dorind să facă o surpriză plăcută soţei sale, Viorica si fiicei sale, Sorana, care nu peste multă vreme va împlini 18 ani, devenind majoră, revine, acasă, cu o zi mai devreme decât era planificat. Cu gândul la fiica sa, pe care o ştie fată cuminte si cu note bune la şcoală, dorind să-i facă o bucurie imensă îi aduce cadou un model nou de smartphone, de care auzise că se găseşte numai în Germania, ţară din care tocmai revenise el din cursă.

Din păcate, aşa cum se întâmplă, nu de puţine ori în viaţă, ajuns acasă, Dorin va fi cel care va avea parte de o imensă surpriză, care, pur şi simplu, avea să îl şocheze, găsindu-şi fata în pat cu un bărbat, care arăta cam de aceeaşi vârstă cu el. Sorana încearcă să-i explice tatălui său că nu este chiar ceea ce pare a fi, rugându-l “fierbinte” să nu-i spună nimic mamei ei, atunci când aceasta urma să revină, acasă, de la servici, după tura de noapte. Întrebată de către Dorin cine era acel bărbat, pe care el îl dă “în şuturi” afară din casă, Sorana îi mărturiseşte că îl cheamă Marian şi că este patronul unei firme care comercializează electrocasnice.

A doua zi, aflat încă sub presiunea surprizei pe care a avut-o găsindu-l pe Marian cu fiica sa (încă minoră!), Dorin se duce la firma acestuia şi îl ameninţă că o va păţi dacă nu-i va lăsa fiica în pace, diferenţa de vârstă dintre ei nepermiţându-le să fie iubiţi.

După această avertizare, lucrurile par să intre în normal, dar când, o săptămână mai târziu, Dorin revine din altă cursă, are surpriza neplăcută să găsească in baia apartamentului său, ceasul lui Marian, uitat pe policioara de la oglindă. Viorica încearcă să îşi apere fiica, declarând că Sorana este o fată serioasă şi că nu are niciun fel de emoţii că fiica lor nu va reuşi să promoveze, cu brio, examenul de bacalaureat care se apropie cu paşi repezi.

Dorind, totuşi, să îşi ţină fiica sub observaţie, cu mai multă atenţie, Dorin se duce la şcoală unde discută cu diriginta Soranei şi afla că, într-adevăr, nu are de ce să îşi facă griji în ceea ce o priveşte pe fiica sa, cel puţin în privinţa problemelor şcolare. Mai mult chiar, Dorin are plăcuta surpriză să descopere că Sorana se plimbă cu un băiat, Bogdan, care era coleg de clasă cu ea. Dar, pentru că, de multe ori, în viaţă, se întâmplă “să râdem cu un ochi, iar cu celălalt, să plângem”, tocmai când era sigur că, în sfârşit, şi-a găsit liniştea, acum alte bănuieli încep să-l roadă pe Dorin. Asta, după ce Bogdan i-a mărturisit lui Dorin că este împreună cu Sorana de nu mai puţin de un an şi nu doar de două luni, cum credea acesta.

Inevitabil, Dorin începe să se întrebe de ce, în aceste condiţii, Marian mai există, încă, “în peisaj”. Bănuielile sale prind contur când, într-o seară, dorind să-i facă o surpriză plăcută soţiei sale, Viorica, are el parte de o surpriză neplăcută, care avea “sa-i taie, pur şi simplu, respiraţia”. Astfel, bărbatul află că soţia sa nu mai lucrează, de ceva vreme, în tura de noapte, aşa cum pretindea aceasta. Aşa îşi dă seama Dorin ca este minţit de către Viorica şi nu la mult timp după această revelatie, urmărindu-şi nevasta, constată că bănuielile sale se confirmă si femeia, alături de care îşi petrecuse atâţia ani din viaţă, tocmai s-a întâlnit, in parc, cu Marian. Inevitabil, Dorin o dă afară pe Viorica, din apartamentul conjugal şi din viata lui, rămânând ca, pe viitor să formeze o familie doar cu fiica sa, Sorana, care şi ea îşi repudiază mama atunci când află că aceasta i-a înşelat tatăl. Mai mult chiar, Viorica află, cu foarte multă durere, de la Marian, că nici acesta nu este dispus să îşi părăsească familia, pe care o avea, pentru a rămâne alături de ea.

Pentru a întări şi mai mult relaţiile de familie cu fiica sa şi ale acesteia cu prietenul său, Bogdan, băiat pe care şi Dorin il simpatiza, Sorana este foarte plăcut surprinsă de cadoul pe care tatăl său i-l face cu ocazia împlinirii vârstei de 18 ani. Astfel, toţi 3 pleacă într-un mic tur al Europei, cu ocazia unei noi curse a lui Dorin cu TIR-ul său.

Valentin Emil MÎNDRUȚIU

Echilbrul Tău vă urează vizionare plăcută!

Echilbrul Tău vă așteaptă săptămânal cu articole provocatoare!

Dragi prieteni,
Ne onorează faptul că sunteți mereu alături de noi!
Ne face plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook Echilbrul Tău .
Daca v-au plăcut articolele noastre nu uitați să dați Like și Share pe rețelele de socializare folosind pictogramele de mai jos.

This site is using SEO Baclinks plugin created by Locco.Ro

CONTACTEAZĂ-NE

Îți vom raspunde în cel mai scurt timp.

Se trimit datele
Optimizat SEO de Agent Promovator

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?