Lecții de viață 28 septembrie 2018

COPIII, UN “MĂR AL DISCORDIEI”?!

 

Suzana Mircescu tocmai a împlinit 43 ani, în urmă cu 2 săptămâni şi consideră că are o căsnicie fericită, de 15 ani, cu soţul său, Mihai, în urma căreia au rezultat doi copii, foarte reuşiţi. Această percepţie rezistă, însă, doar până într-o zi când, Suzana, dorind să-i facă o surpriză plăcută soţului său, merge la firma unde acesta era director general să-i ducă nişte sendvichiuri calde. Numai că surpriza avea să o aibă Suzana, atunci când îl vede pe Mihai, ieşind din sediul firmei ţinând-o “drăgăstos”, pe după umeri, pe Mirela, secretara sa, şi cu care s-a urcat, în automobilul lui Mihai, să se ducă, să servească amândoi masa, în pauza de prânz.

Suzana este decepţionată de ceea ce a văzut şi o invită la ea pe Florina, sora sa, pentru a se consulta cu ea şi a vedea care este cea mai bună cale de urmat în relaţia sa de familie. Florina îi sugerează sorei sale, ca de dragul celor doi copii şi pentru că Mihai aduce destui bani în casă, să nu arate că ar fi aflat ceva. Ceea ce şi face Suzana, în prima fază, numai că, într-o seară, în care soţul său o avertizase, încă de dimineaţă, că o să ajungă târziu acasă (pentru că ar fi trebuit să se ducă la o cină oficială, cu nişte clienţi americani, cărora le place să petreacă până târziu!), se întoarce… mirosind a femeie (!) Chiar dacă Mihai are grijă să intre tiptil în casă, să nu îşi trezească soţia, aceasta doar se prefăcea că dormea, prinzându-şi, astfel, soţul în flagrant. Reacţia Suzanei este violentă şi Mihai preferă să fugă de acasă şi să se mute, forţat, în apartamentul pe care el i-l cumpărase Mirelei.

Mirela este, însă, o tânără de 22 ani, debordând de energia tipică vârstei sale, mare amatoare să îşi petreacă serile în cluburi, unde să danseze şi unde să se simtă bine. În schimb, Mihai, la cei 45 ani ai săi, preferă serile liniştite, pe care să şi le petreacă doar cu… Mireluş, “ca doi prumbei”.

În urma despărţirii fizice dintre Suzana şi Mihai, femeia îl roagă pe soţul său să se întâlnească şi “să dea cărţile pe faţă”. Ceea ce şi fac cei doi. Dacă Suzana îi propune lui Mihai, ca, pentru binele celor doi copii ai lor, să revină acasă şi ea să se prefacă că nu s-a întâmplat nimic între ei, Mihai îi propune femeii să divorţeze, deoarece nu o mai iubeşte pe aceasta şi nu îl mai atrage deoarece… s-a îngrăşat, acum, Mirela fiind marea sa dragoste.

Această discuţie a celor doi soţi nu se lasă, însă, fără urmări şi Suzana, după ce află unde se găseşte apartamentul în care Mihai locuia cu Mirela, se duce însoţită de cei doi copii acolo şi, într-un mod foarte natural îi plasează pe micuţi lui Mihai, declarându-i că aceştia au şi un tată, nu numai o mamă. Mihai rămâne, practic, “interzis”, când se trezeşte cu cei doi copii “pe cap”. În schimb, Mirela reacţionează foarte “caustic” declarând că nu este dispusă să accepte să aibă grijă de cei doi copii, ea fiind mult prea tânără şi mare amatoare să îşi trăiască viaţa aşa cum doreşte ea. Pentru a demonstra că este ferm hotărâtă să facă ceea ce spune, chiar în acea după-amiază, Mirela se duce singură, într-o ţinută vestimentară foarte provocatoare (care stârneşte dezaprobarea lui Mihai) să danseze. Ea revine acasă târziu, puţin “ameţită de aburii alcoolului”, însoţită de un tânăr, care avea să i se prezinte lui Mihai sub numele de Ovidiu. La vederea tânărului, reacţia lui Mihai este destul de “acidă”, Ovidiu întrebându-l foarte surprins de ce nu apreciază faptul că a avut grijă să-i aducă “fiica”, acasă, în condiţii de siguranţă?!

Mirela, “cu sângele năvalnic” propriu vârstei sale, profită de absenţele lui Mihai, când acesta era plecat în delegaţii, pentru “a se culca” cu Ovidiu, numai că, într-o dimineaţă, când Mihai revine mai devreme dintr-o astfel de deplasare, are neplăcuta surpriză să-i găsească în pat pe cei doi tineri. După ce Ovidiu este dat afară din apartament, Mihai doreşte să facă acelaşi lucru şi cu Mirela, apartamentul fiind cumpărat de către el. Numai că, apartamentul a fost cumpărat… pe numele Mirelei (?!) Astfel, Mihai se vede obligat să părăsească el apartamentul “cu coada între pricioare”. Neavând de ales, Mihai revine în apartamentul conjugal pe care îl avea împreună cu Suzana. Numai că, femeia consideră decizia lui Mihai ca pe un afront şi îi condiţionează revenirea alături de ea de acceptarea unor condiţii care îl obligau pe bărbat să acorde mult mai multă grijă şi atenţie celor doi copii ai lor. În plus, Suzana îl obligă pe Mihai să nu se mai vadă cu Mirela (care în urma certei acesteia cu şeful său, chiar şi din motive extra-profesionale, a preferat să îşi dea demisia din funcţia de secretară a directorului general şi să plece din firmă!) şi să-i schimbe autoturismul, deoarece acesta se cam uzase “moral”.

Mihai, însă, nu este dispus să renunţe atât de uşor la relaţia sa cu Mirela, pe care o roagă să se întâlnească cu el şi să accepte să rămână măcar prieteni. Fata îi repetă că alegerea sa este Ovidiu, care este mult mai tânăr şi cu care se distrează foarte bine prin cluburi. Discuţia celor doi foşti amanţi este surprinsă însă de către Florina, sora Suzanei, cea care, până de curând, întotdeauna fusese “avocatul” bărbatului în faţa soţiei sale. Dar ceea ce vede Florina, acum, este “bomboana de pe colivă”, femeia ducându-se “ca şi turbată” la sora sa, căreia îi dezvăluie întâlnirea dintre Mihai şi Mirela, chiar dacă tânăra i-a spus “să îl ia pe moş şi să se spele pe cap cu el”. În aceste condiţii, armistiţiul dintre cei doi soţi, de dragul copiilor cade şi Mihai este obligat să părăsească definitiv apartamentul conjugal.

Valentin Emil MÎNDRUȚIU

Echilbrul Tău vă urează vizionare plăcută!

Echilbrul Tău vă așteaptă săptămânal cu articole provocatoare!

Dragi prieteni,
Ne onorează faptul că sunteți mereu alături de noi!
Ne face plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook Echilbrul Tău .
Daca v-au plăcut articolele noastre nu uitați să dați Like și Share pe rețelele de socializare folosind pictogramele de mai jos.

 

This site is using SEO Baclinks plugin created by Locco.Ro

CONTACTEAZĂ-NE

Îți vom raspunde în cel mai scurt timp.

Se trimit datele
Optimizat SEO de Agent Promovator

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?