Momentele despărţirii

Momentele despărţirii sunt dificile și fiecare dintre noi ne-am confruntat intr-un fel sau altul cu acestea.

În cuplu, singuri în doi

Orice om are nevoie de o cale pentru a se exprima, de a-şi exprima identitatea şi de a-şi expune ideile, dar şi de permisiunea/libertatea de manifestare. Are nevoie de validare din partea partenerului şi suport. Odată cenzurată o tentativă după alta, totul va fi stocat. Această înmagazinare de lucruri pe care nu ai voie să le exprimi, nu îţi este permis, duce la o încărcare pe care o vei resimţi: prin stări de nemulţumire, frustrare, după un timp îndelungat poate chiar prin agresivitate.

Condiţionările într-un cuplu sunt o posibilă cauză a despărţirilor.

Când un om este lăsat să se exprime, este mai relaxat, mai deschis, comunicativ, sociabil, inventiv, intuitiv, cu iniţiativă, pasional. Opusul este: agitat, închis, tăcut, ursuz, plafonat, lipsit de păreri, indiferent, furios.

Un om care se reprimă nu are nici o direcţie. Este uşor de văzut: nu are o orientare, un scop, este furios, umblă confuz pentru că nu ştie ce trebuie să mai facă fiind lipsit de autenticitate. Aşteaptă cuminte să i se spună ce să facă. Îi este teamă ca făcând cum crede să nu fie greşit. Pentru a nu isca discuţii chiar scandaluri în care fiecare nu vrea altceva decât să demonstreze că are dreptate, se resemnează şi aşteptă ordine clare. Astfel, într-o relaţie se formează un partener inhibat, cenzurat, umil, care nu mai are ce oferi din ceva ce nu mai are. Ironia este că primul care va avea plângeri tocmai de această lipsă de atitudine va fi cel care trebuie să aibă întotdeauna dreptate şi şi-a câştigat locul de lider.

Care sunt alte cauze ce au ca efect despărţirea:

  • Lipsa de comunicare;
  • Aşteptări nerealiste;
  • Lipsa unui suport de la partener şidin afara cuplului (familie, prieteni, societate);
  • Incompatibilitate (stiluri de viaţăîn dezacord);
  • Infidelitate;
  • Probleme financiare (lipsa banilor, lipsa de colaborare în cheltuieli, interes-unul din parteneri este susţinător material, iar celălalt nu se poate întreţine singur);
  • Neînţelegeri în creşterea copiilor (distribuirea sarcinilor, lipsa angajamentului)…

Cum începe înstrăinarea de partener:

  • Nu te mai simţi confortabil;
  • Mergi în vârful picioarelor ca să nu te observe;
  • Îţi controlezi tot ce spui şi ce faci raportându-te la ce va spune partenerul;
  • Tot timpul ai grija că vei fi criticat şi judecat;
  • În prezenţa celuilalt te simţi agitat, neliniştit (ai aceeaşi stare ca la un examen pentru care nu ai învăţat);
  • Nu eşti în stare să priveşti partenerul în ochi;
  • În discuţiile în doi, ocoleşti să spui ceea ce ai vrea cu adevărat, de teamă;
  • Nu mai crezi şi nu mai ai încredere.

O separare însă implică un mare consum, discomfort şi aspecte materiale. Sunt primele motive pentru care persoanele care nu mai sunt de mult un cuplu în adevăratul sens al cuvântului, încearcă să o evite.

Impact psihologic:

  • Iniţiator: resemnare, distanţare, îndoială, vină;
  • Cel anunţat: şoc, lipsa controlului, nesiguranţă, dorinţa de a se răzbuna, furie;
  • Copii: băieţii vor avea tendinţa să se exteriorizeze prin agresivitate (bătăi la şcoală), rezultate scăzute sau abandon şcolar, refuzul de a mai comunica cu părinţii. Fetele vor deveni mai introvertite cu tendinţa să somatizeze toate trăirile interioare.

Începutul finalului va marca întreaga desfăşurare a evenimentului.

Atenţie la depresie!

Despărţirile sunt dureroase fizic. Când unei persoane i se sistează ceea ce declanşează dopamina (substanţă neurotransmitatoare a plăcerii), se activează aceleaşi părţi ale creierului ca în cazul dependenţilor de droguri aflaţi în sevraj. Acelaşi fenomen se întâmplă când dragostea romantică este înlocuită cu ignoranţă şi indiferenţă. Creierul transmite în corp aceleaşi semnale ca la durerea fizică. O despărţire este asociată cu o pierdere a unei persoane, pierderea unor speranţe, visuri şi încălcarea unui angajament luat.

Simptome:

  • Tristeţe, sentimentul că nu ai chef de nimic;
  • Oboseală, lipsă de energie;
  • Probleme cu somnul (prea mult sau prea puţin, dezordonat);
  • Schimbarea apetitului (insuficient sau îndoparea cu mâncare);
  • Apatie: te simţi fără speranţă şi neajutorat(ă);
  • Scăderea stimei de sine, simţi că nu meriţi nimic, cănu esti demn(ă) de nimic;
  • Scăderea performanţei la lucru; dificultate înconcentrare;
  • Sentimente puternice de vinovăţie;
  • Sentiment de inutilitate; gânduri suicidare care pleacă de la ideea că nu eşti bun de nimic şi nu te vrea nimeni/nu are nimeni nevoie de tine;
  • Izolare: evită oamenii şi chiar prietenii apropiati, familia;

Cum decurg etapele unei despărţiri

Aceste etape îşi încep desfăşurarea când relaţiile se dezechilibrează, indiferent de deznodământ. Sunt cazuri în care partenerii nu vor ajunge la o despărţire, ci se vor opri la una din etape. Fie vor continua să rămână fizic împreună (adică să împartă casă şi bunurile materiale, dar fiecare să îşi construiască propria viaţă), fie prin reconciliere şi transformare a ambilor să îşi redefinească relaţia şi să meargă împreună mai departe (într-o astfel de situaţie ambii parteneri vor fi total schimbaţi după recenta experienţă şi noul început va fi ca între doi oameni care abia s-au cunoscut şi se descoperă).

Persoanei care iniţiază despărţirea nu îi este mai uşor, dar a avut timp până la comunicarea deciziei să se distanţeze, să nu mai investească emoţional în relaţie, să evalueze, să discearnă şi este oarecum pregătită de a face pasul final, fiind în cunoştinţă de cauză; a acceptat deja încheierea relaţiei şi şi-a acordat timpul necesar să proceseze mental. Pentru cel abandonat vestea poate fi un şoc (din negare, lipsa de acceptare şi conştientizare).

Răspunsuri. În prima parte unul sau ambii parteneri încep să conştientizeze inevitabilul. Începe căutarea adevărului sau a unor răspunsuri. În general căutarea este îndreptată către partener şi cauzele tot acolo. Întreaga situaţie începe să îşi piardă din logică şi claritate.

Negarea. Poate sunt perioade când lucrurile par să meargă bine, sau să semene cu ce era bine înainte şi atunci intervine negarea că ar fi vreo problemă. Poate nu se schimbă nimic, dar negăm că ceva se întâmplă şi apar scenarii nerealiste, speranţe, aşteptări, iluzii. Apare tendinţa de deformare a realităţii. Toată povestea este învăluită într-o aură romantică. Lipsa de comunicare va fi în toată această negare o iluzie că ştii tu că (încă) te iubeşte. Prezenţa fizică a partenerului absent emoţional, mereu ocupat, încruntat şi nemulţumit, va avea ca efect romantizarea realităţii.

Negocierea. Aici începe să se contureze decizia unuia dintre parteneri care începe să transmită mesaje: nu prea mai are nimic să îţi spună ţie, te respinge, te refuză, găseşte motive să nu coincidă programul pentru a petrece timp împreună, te ignoră fie intenţionat fie nu (poate chiar să uite ce i-ai spus pentru că nu îl/o mai interesează). Arată clar că a renunţat. Toate acestea sunt metode conştiente sau nu prin care începe să se detaşeze. Cu cât a fost timpul petrecut împreună mai lung cu atât cel respins se simte nedreptăţit şi va experimenta o durere asemănătoare cu durerea fizică.

Negociezi prin a fi în stare să accepţi orice din partea celuilalt numai să nu plece. Devii umil pentru a fi acceptat. Începi să îţi asumi responsabilitatea întregii relaţii pentru că asta îţi crează iluzia că tu poţi să controlezi şi să schimbi ceva.

Tu îi scrii pasaje întregi despre orice banal (ce frunze vezi pe stradă, câte avioane trec pe cer, câte hârtii ai pe birou), doar ca să îi atragi atenția, să îi aduci aminte că exiști. În schimb primești răspunsuri seci (“ok” și fețe zâmbitoare). Accepți orice răspuns. Cerșești atenție. Faptul că îți răspunde chiar și așa, reprezintă o consolare și o falsă confirmare.

Este posibil să convingi partenerul că mai sunt speranţe de reconciliere şi să mai tragi de timp o perioadă, dar va fi o perioadă de relaţie singuri în doi.

Furia. Dispare teama că va pleca şi va fi înlocuită cu furie. Furia este îndreptată asupra partenerului, asupra situaţiei sau asupra propriei persoane. Este o reacţie de supravieţuire. Este un sentiment care într-o despărţire te readuce la viaţă. Te revoltă împotriva stării deplorabile în care te afli, te ajută să nu te mai umileşti şi să ieşi din rolul de victimă; te scoate din apatie.

Acceptarea. Începi să vezi mai clar. Nu poţi să ţii pe cineva cu forţa. Aceea nu mai este relaţie de cuplu, este luare de ostatici. Dacă încă stă lângă tine o face din motive paralele cu cele care se regăsesc într-o relaţie de dragoste. Poate stă din milă, din motive financiare sau dintr-un sentiment de vinovăţie. Accepţi că nu mai este bine pentru nimeni să rămâneţi împreună.

Speranţa. După ce criza a trecut, ceaţa s-a împrăştiat, este din nou senin şi reînvie şi speranţa. Vezi că îţi este bine, sau chiar mai bine (deşi la început te simţi vinovat(ă) să recunoşti). Îţi dai seama că totuşi nu eşti singur(ă) şi atunci când accepţi, noi oportunităţi apar şi chiar mai bune decât precedenta.

Sunt cazuri (reale) în care după ce fiecare partener al unui fost cuplu îşi urmează propriul drum se simte ca şi cum revine la viaţă. Sunt mai luminoşi, mai deschişi, destinşi, cu senzaţia de parcă au scăpat de o povară. Feţele nu mai exprima îngrijorare şi nu mai sunt încruntate. Se regăsesc pe ei, lucru care într-o companie nepotrivită s-a pierdut şi a dus la oboseală mentală şi epuizare emoţională.

Până la rezultatele spectaculoase, să nu uităm că toţi avem sentimente. Nu trebuie să bravăm! Dacă nu avem un prieten apropiat căruia să îi putem povesti din experienţa avută, un psiholog va ştii să asculte, să nu judece şi în plus nu va spune mai departe nimic din ce i-ai încredinţat. Te va ajuta să îţi recapeţi echilibrul şi curajul de a merge mai departe.

Poţi să îţi faci un jurnal în care să scrii cum ai perceput tu evenimentele, să asociezi ce s-a spus şi ce s-a petrecut, cu ce ai simţit în momentele respective. Fiecare întâmplare o poţi încheia cu o părere din prezent (din perspectiva noului tu) legată de cum ai proceda acuma, faţă de cum ai făcut în trecut.

Evită alte dependenţe (alcool, mâncare în exces) care să îţi creeze un sentiment de falsă plăcere, să înlocuiască afecţiunea unui partener implicat. Mai bine un abonament la o sală, ieşiri cu prieteni vechi şi îţi vei face şi prieteni noi. Nu ştii ce oameni minunaţi poţi întâlni dacă mai ieşi şi tu din casă. Apreciază asta şi adu-ţi aminte că tocmai ai încheiat o perioadă în care nu mai aveai voie sau nu îţi mai dădeai voie să ieşi nicăieri pentru a te sacrifica spre binele relaţiei sau pentru a fi in graţiile celuilalt şi să nu declanşezi cine ştie ce crize de isterie sau gelozie.

Priveşte cu curaj în ochi persoana care ţi-a redat libertatea de a trăi din nou: nu ai nici o vină, nu ai de ce să îţi fie ruşine sau să îţi pierzi încrederea în tine şi demnitatea. Tocmai ţi s-a dăruit o nouă şansă. Ai început un nou capitol şi experienţa te va ajuta să îl scrii mai frumos.

 

Autor: Consilier pentru dezvoltare personală Alina Dospina

Echilbrul Tău vă așteaptă săptămânal cu articole provocatoare!

Dragi prieteni, ne onorează faptul că sunteți mereu alături de noi și ne face plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook Echilbrul Tău . Daca v-au plăcut articolele noastre nu uitați să dați Like și Share pe rețelele de socializare!

Site Optimizat de Agent Promovator

CONTACTEAZĂ-NE

Îți vom raspunde în cel mai scurt timp.

Se trimit datele

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?