Terapia cognitiv comportamentală

Terapia cognitiv comportamentală (CBT – Cognitive Behavioural Therapy) este o formă bine cunoscută de psihoterapie, folosită tot mai des de către psihologi, consilieri şi medici psihiatri.

Terapia cognitiv comportamentală a devenit principala formă de tratament pentru diferite afecţiuni, precum depresia, anxietatea şi probleme legate de furie, datorită eficienţei sale dovedite.

Terapia cognitiv comportamentală s-a dezvoltat începând cu anul 1960 atunci când cele două teorii de psihologie, cea cognitivă şi cea comportamentală, s-au unit pentru a forma o unealtă puternică folositoare în tratarea a numeroase afecţiuni. Pionierul CBT a fost Aaron Beck, un psihiatru la universitatea Pennsylvania.

CBT se concentrează pe prezent: este limitat de timp şi concentrat pe rezolvarea problemelor (problem solving). Se bazează pe faptul că modul în care noi percepem lumea ne influenţează cum ne simţim la nivel emoţional.

Ceea ce gândim referitor la o situaţie sau eveniment determină ceea ce simţim, nu situaţia în sine. Accentul se pune pe rezolvarea problemelor şi modificarea comportamentului.

Pentru a înţelege pe deplin CBT trebuie mai întâi să înţelegem istoria psihologiei cognitive şi a celei comportamentale.

Istoria psihologiei cognitive

Termenul de cognitiv este foarte vast şi înglobează procesul de gândire şi comportamentul cognitiv. Psihologia cognitivă este o abordare generală a psihologiei care se concentrează pe procesele mentale interne.

Psihologii care abordează această gândire se concentrează pe gânduri, atenţie, memorie, înţelegere, percepţie, limbaj, gândire logică, abilităţi de rezolvare a problemelor.

Această arie a psihologiei examinează procesele de gândire „superioare”, precum memoria, gândirea logică, procesarea informaţiei, rezolvarea problemelor, luarea deciziei, creativitatea.

Psihologia cognitivă este studiul ştiinţific al gândirii şi se preocupă în principal cu:

  • cum ne raportăm la şi cum acumulăm informaţii despre lumea din jur;
  • cum este această informaţie stocată şi procesată de către creier;
  • în ce mod rezolvăm problemele, cum gândim şi cum formulăm limbajul.

Trei modele bine cunoscute s-au dezvoltat în psihologia cognitivă, şi anume:

  1. Teoria schemei: o schema este un cadru cognitiv a unor concepte organizate semnificativ. Teoria schemei joacă un rol important în teoriile moderne legate de memorie.
  2. Modelul procesării informaţiei: Gândirea poate fi înţeleasă analizând-o într-o serie de stagii secvenţiale. În fiecare stagiu, procese unice au loc pe baza informaţiilor recepţionate şi se primesc informaţii din stagiile precedente.
  3. Modelul neuroştiinţei:se concentrează  pe funcţia de bază a creierului care produce experienţe cognitive.

Istoria psihologiei comportamentale

La începutul anilor 1900 John B. Watson a avut o contribuţie semnificativă în psihologie în momentul în care a fondat teoria comportamentală. Teoria comportamentală este o abordare a psihologiei bazată pe premisa că numai comportamentul observabil ar trebui să fie investigată ştiinţific. Acesta a susţinut faptul că importanţa acordată introspecţiei de către alte şcoli de gândire este prea subiectivă.

O abordare ştiinţifică mai potrivită susţine studiul exclusiv a comportamentelor observabile şi măsurabile. Din punctul de vedere al lui Watson, procesele de gândire nu pot fi studiate în mod corespunzător, pentru că acestea se bazează pe experienţa personală.

În anii 1950 B. F. Skinner a susţinut opinia lui Watson de a se concentra pe comportamente observabile. Deşi nu a negat existenţa proceselor mentale interne, a insistat că acestea nu pot fi studiate în mod ştiinţific. Din punctul de vedere al lui Skinner mediul înconjurător determină comportamentul şi nu persoana.

Cum învăţăm comportamentul

Skinner a identificat un mod de învăţare în anii 1930, cunoscut sub denumirea de condiţionare operantă. Condiţionarea operantă este procesul în care comportamentul este întărit prin consolidare. Când se produce un răspuns, este mai posibil să se repete dacă este consolidat sau întărit. Se bazează pe ideea că un comportament poate fi modelat prin consolidare.

Un alt tip de condiţionare este condiţionarea clasică care mai este numită şi condiţionarea pavloviană. Aceasta se referă la situaţia în care reacţii automate sunt provocate de stimuli condiţionaţi, în completare la stimulii necondiţionaţi care în mod normal le provoacă.

Celebrul experiment la lui Pavlov este relevant în acest sens. Pe scurt, Pavlov a fost interesat de procesul de salivare la câini şi a conceput proceduri pentru a măsura cantitatea de salivă produsă de aceştia. I-a testat pe aceştia mai multe zile consecutive şi şi-a dat seama că acei câini care au trecut prin procedura de testare de mai multe ori în perioada precedentă au început să saliveze chiar înainte să vadă efectiv mâncarea, de exemplu la auzul sunetelor provocate de vasele în care era servită mâncarea.

Pavlov a ajuns la concluzia că aceşti câini dezvoltă un comportament învăţat.

Pentru a aprofunda studiul, Pavlov a început să asocieze mâncarea cu diferiţi alţi stimuli, inclusiv un clopoţel. Astfel în momentul în care dădea mâncarea câinilor el suna şi din clopoţel. După o perioadă în care a introdus mâncarea cu clopoţelul, câinii au început să asocieze clopoţelul cu mâncarea şi salivau. În momentul în care clopoţelul suna câinii salivau chiar dacă mâncarea nu era prezentă. Astfel clopoţelul a devenit declanşatorul salivaţiei.

 

Autor: Consilier pentru dezvoltare personală Postea Mihaela

 

Echilbrul Tău vă așteaptă săptămânal cu articole provocatoare!

Dragi prieteni, ne onorează faptul că sunteți mereu alături de noi și ne face plăcere să ținem legătura cu voi și pe rețelele de socializare, motiv pentru care vă invităm să ne urmăriți pe pagina de Facebook Echilbrul Tău . Daca v-au plăcut articolele noastre nu uitați să dați Like și Share pe rețelele de socializare!

 

Site Optimizat de Agent Promovator

CONTACTEAZĂ-NE

Îți vom raspunde în cel mai scurt timp.

Se trimit datele

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?