iubirea

Fiecare dintre noi a trecut intr-o forma sau alta prin trauma de separare. O resimtitm acut cu toata fiinta noastra, dureros, traind in acceasi masura teama unui nou inceput.

Ne atasam, iubim si intr-o forma sau alta ajungem la momentul in care cu durere in suflet ne luam ramas bun de la acea persoana sau obiect resimtin acest fapt ca pe o trauma sufleteasca.

Ce ascunde trauma de separare?

Cu totii am dori ca relatiile noastre sa fie nesfarsite plecand astfel de la o premiza gresita prin simplul fapt ca noi fiind finiti ca existenta in timp si relatiile noastre sunt finite.

Vine mai devreme sau mai tarziu momentul in care acea relatie se finalizeaza – fie ca acel final se numeste despartire, divort sau deces. Intr-o forma sau alta, unul dintre parteneri iese mai repede decat celalat din relatie, dandu-ne posibiliatatea ca depasind trauma de separare, sa ne gasim curajul unui nou inceput.

Si asta imi aduce aminte de o poveste care ilustreaza trauma de separare si modul in care o putem depasi:

Se spune ca in familia regala, dupa multa dorinta si asteptare s-a nascut o printesa. Si mult o iubeau pe printesa parintii ei si tocmai iubind-o atat de mult a inceput incetul cu incetul sa incolteasca in mintea lor teama de a o pierde… de a nu pati ceva.

S-au pus la sfat regele si regina si au hotarat sa-i construiasca printesei un castel din aur unde sa o puna la adapost de orice pericol unde au inchis-o pe micuta printesa.
Si pentru ca teama nu disparea au hotarat sa ferece castelul cu o usa masiva de aur si sa interzica oricui sa intre in castelul de aur.

Si pe masura ce timpul trecea micuta printesa se transforma intr-o tanara printesa care inflorea incetul cu incetul departe de privirile oricui, departe de pericole si lumea despre care i se spusese ca este atat de periculoasa.

Desi avea tot ceea ce-si dorea, mancarea cea mai savuroasa, hainele cele mai fine si bijuterii nepretuite, aceasta se simtea tare… tare trista, singura si nefericita neavand pe nimeni cu cine sa se imprieteneasca si sa-si impartaseasca gandurile si dorintele.
Regele si regina, prea ocupati cu treburile imparatesti, erau multumiti ca-i ofereau printesei tot ceea ce era mai bun erau in sfarsit linistiti stiind ca nimic nu o putea rani pe fiica lor.

Dar intr-o zi, prin cine stie ce minune un pisoi se strecura dincolo de poarta masiva de aur.
Daca la inceput printesa il privi cu neancredere, caci stia din povestile parintilor cate pericole o puteau pandi, nu trecu mult timp pana singurataea o facu sa se apropie de micutul sau prieten pufos.
Si atat de fericita era printesa pentru ca acum avea cui sa povesteasca intamplarile de zi cu zi, gandurile ei cat si faptul ca micutul ei prieten o asculta cu atata atentie si-i pasa de tot ceea ce-i spunea ea in timp ce-i mangaia blanita.

Totul mergea perfect si cei doai erau tare fericiti impreuna pana intr-o zi cand printesa isi descoperi prietenul blanos parabusit pe podeaua de aur fara viata.

Cu mare tristete in suflet printesa isi chema parintii rugandu-i sa aduca toti doctorii din imparatie pentru a-i invia micutul prieten… dar fiind prea tarziu ii organiza o inmormantare regeasca, ascunzand durerea din sufletul ei, simtindu-se cu fiecare zi care trecea tot mai trista si nefericita.

Regele observand aceasta schimbare se hotara sa construiasca un zid si mai inalt in jurul castelului astfel incat nimeni sau nimic sa nu se mai poata strecura in castel sa o raneasca pe printesa.

Imediat ce zidul cel inalt a fost terminat, intr-o noapte in care printesa se framanta in somn, ii aparu in vis micutul sau prieten: „Tu nu m-ai inteles. Eu am venit n viata ta ca sa-ti aduc bucurie si zambet, iar tu acum construiesti in jurul tau ziduri sa ma tii afara.”

Printesa ramase mult timp ingandurata de visul avut si incepu sa cugete la el capatand un alt fel de a intelege viata si dragostea pierduta, cantarind bucuria de a avea bucurie si iubire in viata ta in comparatie cu riscul de a suferi durerea pierderii la un moment dat a acestora.

Nu dupa mult timp il ruga pe tatal ei sa darame zidurile si poarta cea grea. Cu mare teama de ce s-ar putea intampla acesta asculta rugamintea printesei caci mult o iubea si nu mai suporta sa o vada trista si nefericita.
Curand aceasta il ruga sa organizeze un carnaval cu nenumarati invitati bucurandu-se de fiecare persoana noua intalnita, de fiecare lucru nou ce aparea in viata ei iar curand fata incepu sa-i lumineze de fericire. Desi stia acum ca vor fi persoane care vor veni in viata ei de care se va atasa si de care uneori se va desparti intr-un fel sau altul, isi dadu pentru prima oara voie sa se ataseze de ei trecand peste teama de a-i pierde.

Asa ca in curand intreaga imparatie rasuna iarasi de veselie si voie buna.

Fiecare dintre noi a trait trauma de seapare si a gasit si resursele necesare pentru a o depasi.

Repovestire de psiholog Tony Rafaila

Daca ai trecut de curand printr-o trauma de separare poti impartasi cu noi aceasta experienta pe blogul Platformei de Psihoterapie Online „Echilibrul Tau

Dacă știți și voi povești terapeutice pe care doriți să vi le publicăm asteptam sa ni le trimiteți pe adresa echilibrultau@gmail.com

Site Optimizat de Agent Promovator

CONTACTEAZĂ-NE

Îți vom raspunde în cel mai scurt timp.

Se trimit datele

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?