Waking life

Waking life, vis înăuntrul altui vis

De Ruxandra Zamfir

“Waking life” este o animaţie în care este descrisă povestea unui tânăr anonim, jucat de Wiley Wiggins. Parcurgând filmul, spectatorului i se relevă încercările repetate ale protagonistului de a se trezi dintr-o serie de vise, tânărul fiind prizonierul conştient al acestora. Levitează sau merge prin vise, întâlnind o serie de filosofi, gânditori sau indivizi cu idei excentrice.

Practic, “Waking life” prezintă o serie de conversaţii complexe despre identitate, liber arbitru, realitate şi vis, libertate de expresie şi este o platformă unde îşi pot exprima idei profesori, artişti, scriitori sau performeri. Nu are o teorie bine închegată, de aici şi autenticitatea filmului, aceea de a permite explorarea, din varii puncte de vedere, a curentelor filosofice mai mult sau mai puţin actuale.

În scenariu, Wiley se întoarce în Austin, Texas, după o călătorie şi este lăsat la întâmplare în oraş, unde are un accident de maşină. În prima jumătate a filmului, acesta participă, dar în mod pasiv, are rol de observator mai mult, la diferite discuţii despre existenţă. Apoi, gradual, intră într-o criză: realizează că este blocat într-o serie de vise lucide şi încearcă să se trezească fără rezultat, este convins că de fapt este posibil să fi murit şi se află într-o stare de visare într-o altă dimensiune.

Regizorul Richard Linklater afirma că tot conţinutul filmului trebuie să fie accesibil publicului larg, deşi materialul este destul de dens şi greoi. Aproximativ jumătate din scenariu este scris cu intenţia de a susţine un dialog pur filosofic.

“Waking life” are capacitatea de a te transpune, de a rezona cu personajul şi de asemenea, de a te face să tratezi cu foarte mare seriozitate toate discuţiile, monologurile, fiindcă se manifestă, am putea afirma, asemenea unor nevoi colective, nevoi de a materializa prin cuvinte frământările interioare ale fiecăruia, într-un secol al întrebărilor fără răspuns. Filmul ne acaparează complet, atenţia este îndreptată spre imagine, personajele sunt animate armonios şi pare că este o producţie a anilor 1960, un film “trippy”, în care imaginea continuă dialogul cu scenariul, cele două îmbinâdu-se foarte bine. Într-o oră şi patruzeci de minute te implici fără voie în dispute cu realitatea şi devii psihedelic, ca în final, dorindu-ţi să mai revezi filmul de mai multe ori ca să reţii textul.

Sunt abordate teme precum : existenţialism versus post-modernism( perspective în societate); teorii neo-darwiniene ale sistemelor revoluţionare – digital şi analog – din domenii ale tehnologiei şi biologiei, respectiv ale clonării, care vor culmina cu dematerializarea noţiunilor de război, ură şi suferinţă; un personaj îşi dă foc în timp ce pledează pentru nevoia individului de a trăi în haos total; un critic de cinema vorbeşte despre discursul lui Andre Bazin în scrierile sale despre “momentul sfânt” al cinema-ului, un realism văzut pe ecran, o realitate inefabilă asemenea existenţei lui Dumnezeu. Observăm un soi de nevoie didactică a regizorului, dar care se contrapune atmosferei de desen creionat, astfel că filmul american are aici o altă conotaţie, prin caracterul distinct şi de mozaic de simboluri ce-l capătă filmul.

Ce este vis şi ce este realitate? Putem face concret diferenţa între cele două? Ce înseamnă un vis mai exact?

Sunt, iată, doar câteva întrebări pe care ni le adresăm când urmărim filmul lui Linklater. Protagonistul participă la momente, dialoguri, în unele nici măcar nu este prezent, însă trecând prin real şi imaginar, punând sub semnul întrebării fiecare aspect al existenţei noastre, inevitabil ne punem întrebări şi participăm activ, culminând chiar la final, cu întrebarea : cât de reală este viaţa? Filmul este un exerciţiu al gândirii şi al imaginaţiei.

Echilbrul Tău vă urează vizionare plăcută!

Site Optimizat de Agent Promovator

CONTACTEAZĂ-NE

Îți vom raspunde în cel mai scurt timp.

Se trimit datele

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?