Arahnofobia

Arahnofobia sau frica de păianjeni este una dintre cele mai raspândite fobii. În general fobiile se declanşează ca sentiment primar de silă/dezgust/repulsie. Este o reacţie care se activează ca o protecţie ce se activează pentru a preveni un pericol sau îmbolnăvirea organismului. Este o anticipare ca pericol iminent faţă de: animale, insecte, locuri, obiecte, situaţii, sentimente. O altă fobie des întâlnită este și misofobia/germofobia. Această fobie se activează de exemplu în urma contactului vizual cu murdăria de natură biologică (mucus, etc.). Ea are la bază mecanismele noastre de autoapărare ştiind că acestea sunt purtătoare de microbi, viruşi, ca potențiale surse de îmbolnăvire ce ne pot pune viaţa în pericol. În cazul arahnofobiei senzaţia se poate activa şi auditiv, doar la auzul cuvântului „păianjen!”, acesta fiind perceput ca pe un semnal de alarmă/pericol.

Psihologia evolutivă asociază arahnofobia cu supravieţuirea.

Strămoşii noştri au supravieţuit şi au asigurat continuitatea speciei prin a învăţa să fie mai atenţi şi suspicioşi, ferindu-se astfel de pericole care le puteau ameninţa viaţa. Jonathan Haidt, psiholog la University of Virginia din Charlottesville, a demonstrat faptul că fiziologic „în timp ce furia creşte tensiunea arterială, dezgustul visceral o scade„. Fobia nu este același lucru cu teama. Când te temi, o faci pentru ceva despre care ai certitudinea din experiență, că se poate întâmpla în realitate. În cazul fobiei, este emoția anticipării a ceea ce îți imaginezi că se poate întâmpla într-o situație pe care o consideri riscantă și care te face să nu te simți în siguranță. Când te simți amenințat de ceva, sistemul nervos declanșează mecanismul de protecție și apărare pentru supraviețuire și pentru a proteja corpul “îngheață-zboară-luptă” (freeze, flight, fight). Gândiți-vă cum, în multe specii, animalele atacate îngheață și se prefac moarte, rămânând mult timp nemișcate, până când prădătorul își pierde interesul și pleacă de lângă ele. Folosind aceasta tactică ele reușesc să își salveze viața.

Tu cu ce fobii te confrunți? Arahnofobia este una dintre ele?

Sunt persoane care experimentează teama irațională de păianjeni doar văzându-i. Ei relatează faptul că “aveau o privire înspăimântătoare”, păianjenul “mă fixa cu niște ochi…”, “sunt extrem de rapizi și se cățără pe mine, îmi întră în ochi/nas și …”. În funcție de specie, păianjenul are mai multe perechi de ochi (nu are antene “ca niște clești”). Cu siguranță nu se va împlini scenariul să te înfășoare într-o imensitate de pânză și să te sufoci. Nu sunt o frumusețe, dar pisicile care sunt frumoase, pufoase și sunt îndrăgite de mulți oameni, pot declanșa unora fobia de pisici (ailurofobia).  

Alegi ședințe de consiliere online sau în cadrul cabinetului?

Copiii pot imita arahnofobia văzându-şi părinţii sau fraţii reacţionând exagerat la vederea păianjenilor. Imaginea păianjenului este distorsionată de către cei care au această fobie: văd un monstru, ochi înfricoşători, tentacule mari.

Persoanele care suferă de arahnofobie:

• se tem că vor fi “atacaţi” de păianjen, muşcaţi şi otrăviţi;
• experimentează atac de panică;
• cei mai sensibili îşi pierd conştienţa/leşină, au vărsături, pierd controlul vezicii;
• instictiv evită ieşirile în natură, evită locurile întunecoase, colţurile, unde ştiu că păianjenii îşi ţes pânzele;
• transpiraţii, aritmiecardiacă (bătăi neregulate ale inimii), palpitaţii.

  Tratamentul persoanelor care experimentează arahnofobia constă în expunerea treptată la întâlniri terapeutice în care să fie în prezenţa unui păianjen. Sunt utile şi întâlnirile de grup pentru a beneficia de mai multă încurajare şi suport. Pe parcursul acestor ședințe participanții schimbă impresii şi cu alte persoane care se confruntă cu fobii. În psihoterapie sau hipnoză sunt folosite tehnici de expunere progresivă la factotul fobic. Se poate începe cu vizionare de poze/imagini, apelarea la realitate virtuală, obiecte în formă de paianjen; persoanelor care au arahnofobie le este foarte dificil să vadă o poză inofensivă cu un păianjen. Persoanei trebuie să i se asigure un mediu în care să se simtă în siguranţă, iar păianjenul să fie în mediu închis şi vizibil (acvariu). Aceste exerciţii se continuu şi individual, acasă. Condiţia este să aibă voinţă şi dorinţa de a depăşi acest aspect din viaţa lor, să lucreze la autocontrol pentru a nu îşi mai lăsa emoţiile ghidate de scenarii nerealiste. Nu există o cauză exactă a arahnofobiei. Unii cercetători şi oameni de ştiinţă au emis teoria că provine din traume, sau modul în care s-a desfăşurat etapa copilăriei (lipsa de atenţie, lipsa de iubire). Persoanele care au trecut prin traume asociază imaginea păianjenului cu a unui “prădător” sau “răpitor”.  

Autor: Consilier pentru dezvoltare personală Alina Dospina

 

Scapă de fobii folosind hipnoza terapeutică!