Basmul – drumul simbolic către echilibru și vindecare interioară

Magia basmelor și rolul lor în viața noastră

Există un loc în adâncul ființei noastre unde trecutul, prezentul și viitorul se întrepătrund. Chiar dacă nu mai credem demult în basme, ele ne-au încântat copilăria. Personajele bune ne-au dat speranță și ne-au sădit în suflet triumful binelui asupra răului. Îmi place să cred că viața ar trebui să fie ca un basm. Începe cu momentul „a fost odată”, ziua în care am venit pe lume, și se sfârșește cu un final fericit – acela în care suntem împăcați cu noi înșine.

Basmul ca instrument terapeutic

Basmul devine unul terapeutic atunci când mesajul lui este unul vindecător, adică are capacitatea de a-l transforma pe ascultător dintr-un receptor pasiv în unul activ în ceea ce privește propria schimbare. Folosirea metaforelor vindecă adesea foarte multe dintre stările noastre. Ele ne pun în contact cu nevoile noastre cele mai profunde, cu obstacolele pe care le avem și cu resursele noastre interioare, adesea necunoscute.

Cum poate fi folosit basmul în terapie

Basmul poate fi spus sau creat, modificat, îmbunătățit și adaptat oricărei situații. Cel mai adesea folosim basmul în scop terapeutic în cazul copiilor. Astfel îi ajutăm să facă față unor situații dureroase prin care trec la un moment dat: furie, respingere, abandon, divorțul părinților. De asemenea, îi pregătim să facă față unor situații negative viitoare, precum decesul unui membru al familiei sau mutarea.

Basmul poate fi și un suport de sprijin în cazul abuzului sau al violenței. Stimulând creativitatea și intuiția, basmul ne ajută să evoluăm spre o treaptă superioară a dezvoltării noastre fizice.

O poveste despre sensul bucuriei

Se povestește că odată, demult, trăia retras în munții din China un maestru.

Era vesel tot timpul și le zâmbea tuturor celor care îi ieșeau în cale. Unul dintre elevii lui, curios să afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a întrebat într-o zi:

— Maestre, de unde acest zâmbet continuu pe chipul tău?

— De la clopoțeii de vânt, răspunse maestrul.

— Cum așa?

— De fiecare dată când sună clopoțeii de argint de la poarta mea, mă cuprinde o bucurie fără margini! Înseamnă că vine cineva. Iar sosirea cuiva, fie și doar a vântului, mă umple de fiecare dată de fericire.

Gândind că ar avea în ei ceva magic, într-o noapte elevul hotărî să fure clopoțeii. Îi duse în casa lui, îi așeză la poartă și așteptă ca miracolul să se producă.

Dar nu simți nimic atunci când aceștia sunară. Ba mai mult, după o săptămână sunetul clopoțeilor începu să îl enerveze din cale afară.

Când totul deveni insuportabil, cuprins de remușcări, se duse înapoi la maestrul său pentru a-i înapoia clopoțeii.

Își ceru de nenumărate ori iertare și, când fu sigur că maestrul l-a iertat, îi puse întrebarea care îl frământa:

— De ce la mine nu se întâmplă nimic atunci când sună clopoțeii? De ce nu apare bucuria pe care o văd la tine?

— Dragul meu, îi răspunse maestrul, unde ai așezat tu clopoțeii?

— La poarta casei mele, maestre!

— Ei, vezi? Trebuia să-i așezi la poarta sufletului tău.

Basmul – o resursă simplă și valoroasă

Chiar dacă povestioara redată mai sus nu este chiar un basm, recomand cu căldură folosirea basmului în relațiile părinți–copii, cât și între educatori și copii. Astfel veți avea mereu o sursă de soluții, idei și învățături necostisitoare și la îndemână.

Psiholog Margareta Adela Chițu

Puteți dezbate acest subiect pe blogul Platformei de Psihoterapie Online Echilibrul Tău.