adaptabilitatea

Adaptabilitatea

Natura a inclus în bagajul nostru un ajutor de care beneficiem pe tot parcursul vieţii: plasticitatea creierului (neuroplasticitatea), sau adaptabilitatea. Capacitatea de a ne adapta.

Câteva noţiuni:

Dacă Genetica se ocupă cu secvenţele ADN şi transmiterea genelor următoarelor generaţii, ştiinţa a progresat a intrat în detalii şi a descris utilitatea genelor, rolul lor şi felul în care acestea pot fi influenţate (Epigenetica). Termenul în sine din greacă înseamnă peste Genetică (epi-ἐπι-peste), dincolo de Genetică. O moleculă de ADN conţine zone numite gene, zone fără funcţii, precum și zone cu funcţii cunoscute sau încă necunoscute. Genele sunt unităţi moleculare ale eredităţii. Ereditatea înseamnă transmiterea caracteristicilor genetice ale părinţilor către urmaşi.

Pe ce principii funcţionează adaptabilitatea?

De câte ori învăţăm ceva nou, practicăm ceva, experimentăm o emoţie nouă sau un sentiment, se crează noi legături între neuroni şi creier. Pe măsură ce repetăm ceea ce am învăţat, aceste legături sunt din ce în ce mai solide. De aceea este util să ne menţinem antrenamentul creierului prin exerciţii de gândire şi de memorare. Știai că putem face acest lucru prin citit, exerciţii de logică, etc.? Neuroplasticitatea intervine pentru a ne ajuta să învăţăm, dar orice deprindere şi îndeletnicire învăţată dacă nu este folosită se pierde, nu rămâne fixată. O informaţie neaccesata mult timp este eliminată datorită modificărilor structurale selective ale creierului.

Boala și adaptabilitatea

Moştenirea dobândită (genetic), se transmite de la o generaţie la alta într-o societate ca răspuns la un stimul de mediu. Schimbarea genetică este aleatorie, nu se transmite generaţiei imediat următoare. Sare peste mai multe generaţii, păstrând informaţia în ADN şi se activează atunci când intervine un factor declanşator ca un comutator. Copiii pot moşteni gene care îi predispun la stres, depresie, boli, chiar dacă acestea sunt la naştere oprite. Genele pot fi inactive sau activate de anumite circumstanţe din mediul înconjurător, de anumiţi stimuli. Aceste modificări rămân scrise în genele speciei.

ADN-ul și capacitatea de adaptare

Michael S. Kobor, profesor în cadrul Departamentului de Genetică Medicală (The University of British Columbia), a descoperit că “atunci când părinţii au probleme (stres, depresie, probleme în căsnicie), copiii cu vârste de 3 sau 4 ani vor dezvolta, în adolescenţă, semnificative alterări epigenetice. Aceste modificări se pot observa în 139 de gene dacă stresul l-a suferit mama şi în 31 de gene dacă victima este tatăl. Aceasta deteriorare afectează, printre altele, formarea de noi neuroni, producerea insulinei cât şi nerefacerea daunelor din ADN.” ADN-ul uman este modificabil în prima parte a vieţii, după care stagnează. Modificările sunt impuse de mediul în care ne desfăşurăm viaţa: aerul pe care îl respirăm, mâncarea consumată, problemele pe care le avem (stresul), îmbolnăvirile.

Fiecare boală este o injecţie cu imunitate.

Trăim cu şi printre virusuri şi bacterii. Rolul lor este să fortifice şi să ajute o specie să se imunizeze pentru a putea continua să existe. Și aici intervine… adaptabilitatea! Fără îmbolnăviri am rămâne slăbiţi, vulnerabili şi în extincţie la prima răceală domestică apărută. Schimbarea considerabilă a climei planetare modifică şi structura microbiologica (a microorganismelor). Oamenii sunt consumatori de microorganisme aproape zilnic: microbii, bacteriile (controlate) sunt folosite în producerea hranei şi medicamentelor (produse lactate, oţet, antibiotice, vaccinuri, etc.).

Bolile copilăriei făcute în copilărie înseamnă imunizare. Adulţii au deja o bază de date ADN învăţată şi după o vârstă, funcţionarea este mecanică, pe baza informaţiilor deţinute. Îşi reactivează informaţii şi amintiri (ca şi cum ar accesa o arhivă sau o bibliotecă). La apariţia unei boli la adult (de exemplu Varicela şi Zona Zoster produse de virusul Varicelo-Zosterian), dacă întreaga structură biologică şi celulară nu găseşte în baza de date informaţii despre aceasta nu ştie să o identifice şi trebuie să o ia de la zero (ca un copil) să parcurgă toate etapele bolii.

Ședințe de Psihoterapie

Îți oferim experiența celor 15 ani de psihologie clinică

Creierul și adaptabilitatea

Fiecare emisferă a creierului coordonează partea opusă a corpului. Astfel, dacă se produce un AVC în emisfera dreaptă vor fi afectate mâna stângă, piciorul stâng (partea stângă a corpului). AVC – accident vascular cerebral, obstrucţia sau intreruperiea unui vas de sânge la nivelul creierului sau hemoragie cerebrală. Emisfera stângă gestionează vorbirea, înţelegerea, scrisul, logica şi calculele matematice. Emisfera dreaptă răspunde de creativitate şi aptitudini artistice. Creierul repară şi se repară.

Cum ne ajută adaptabilitatea?

Neuroplasticitatea ne ajută în cazul traumelor atunci când unui individ îi sunt afectate funcţii parţial sau total. Persoanele care îşi pierd văzul spre exemplu, îşi crează noi conexiuni neuronale care îi vor dezvolta individului dincolo de nivelul mediu celelalte simţuri (tactil, olfactiv, auditiv) pentru a compensa simţul vederii pierdut. Pe măsură ce creştem, ne dezvoltăm, învăţăm, ne schimbăm, ADN-ul se replică (asemănător cu un copiator). De la o replică (copie) la alta, informaţia se mai deteriorează şi se pierde.

Odată cu trecerea anilor se pierd multe activatoare şi dezactivatoare epigenetice (care activează sau dezactivează protectori). Aceste situaţii pot fi asemănate cu răni sau dezechilibre (epigenetice). Datorită neuroplasticitatii aceste răni pot fi vindecate sau controlate prin mediu înconjurător, stil de viaţă, stil alimentar, mod de gândire şi dezvoltare personală. Această vindecare şi control se explică prin faptul că rănile epigenetice apar la influenţa mediului înconjurător, ca răspuns la experienţele de viaţă. Aceasta este tot o formă prin care se manifestă adaptabilitatea.

Sportul și capacitatea de adaptare

Un exemplu de plasticitate a creierului, adică de adaptare la stil de viaţă, sunt gimnaştii. Ei fac exerciţii complicate şi răsuciri rapide (în aer) care pe un om nepregătit l-ar ameţii sau i-ar provoca pierderea conştienţei. Sportivii se antrenează din copilărie când flexibilitatea fizică şi cea a creierului sunt mult mai mari decât la adulţi. Astfel creierul lor învaţa să se adapteze şi să se plieze solicitării.

Plasticitatea creierului este o caracteristică a sistemului nervos de a se ajusta, prin modificarea structurii pe tot parcursul vieţii. Scopul este de a ne asigura adaptabilitatea şi supravieţuirea la condiţiile mediului extern, la stimulii la care suntem expuşi, la situaţiile şi evenimentele prin care trecem. “Printre altele, neuroplasticitatea înseamnă că emoțiile precum fericirea și compasiunea pot fi cultivate în același mod în care o persoană poate învăța prin repetare să joace golf și baschet sau să stăpânească un instrument muzical și că o astfel de practică schimbă activitatea și aspectele fizice din anumite zone ale creierului.” (Andrew Weil, Dr. în Medicina integrativă)

 

Autor: Consilier pentru dezvoltare personală Alina Dospina

 

 

Distribuie către prieteni!

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
Linkdin
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Mail

Ar putea să te mai intereseze și:

parenting
Psihologie

Parenting

În limba engleză există termenul parenting care nu are echivalent în limba romană. Termenul defineşte pe cineva care le

Citește mai mult... »